Campania de marketing și comunicare dedicată participării echipei naționale a României la UEFA EURO 2024, intitulată „Când visăm împreună, ne adunăm împreună”, a fost distinsă cu Premiul cel Mare la categoria Engaged Communities în cadrul prestigioasei gale Effie Awards. Distincția recunoaște impactul profund pe care această inițiativă l-a avut în mobilizarea și reconectarea românilor cu Echipa Națională.

Campania s-a aflat și pe lista scurtă pentru câștigarea Grand Effie 2025, acolo unde au fost nominalizate doar alte 5 dintre cele care au câștigat premiul Gold la aceasta gală!

Effie Awards sunt unele dintre cele mai prestigioase distincții din industria marketingului și comunicării, fiind acordate campaniilor care dovedesc eficiență reală în atingerea obiectivelor de business și comunicare. Înființate în 1968 în Statele Unite, premiile sunt astăzi recunoscute la nivel global și sunt organizate în peste 50 de țări, inclusiv în România. Spre deosebire de competițiile axate exclusiv pe creativitate, Effie recompensează ideile care funcționează – campaniile care nu doar impresionează, ci și generează rezultate concrete, măsurabile.

Jurizarea Effie se bazează pe patru piloni esențiali: contextul și provocarea, obiectivele stabilite, ideea strategică și execuția, precum și rezultatele obținute. Această abordare face ca trofeul Effie să fie un reper de excelență în industrie, simbolizând echilibrul ideal între strategie, creație și performanță. Câștigarea unui premiu Effie este o validare nu doar a creativității unei campanii, ci și a impactului său în piață și în inimile oamenilor.

Campania a fost concepută și implementată de departamentele de Marketing și Comunicare ale Federației Române de Fotbal, într-un context dificil: după opt ani de absență de la turneele finale, România revenea la EURO, însă așteptările erau scăzute, iar climatul general era unul dominat de critici și neîncredere.

Obiectivul campaniei a fost clar: reconstruirea legăturii emoționale dintre români și echipa națională, prin evidențierea impactului pe care Echipa Națională îl are asupra societății, dincolo de rezultate, acasă și în diaspora.

Momente definitorii ale campaniei

  • Imnul oficial al echipei la EURO 2024, „Visăm împreună”, interpretat de vedetele PRO TV: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose, Irina Rimes, Cătălin Măruță, Corina Caragea, Ramona Păun și Cosmin Seleși;

  • Anunțarea lotului prin artă, într-un parteneriat unic cu Artmark, unde 26 de picturi create de copii au prezentat cei 26 de jucători pentru turneul final, picturi ce au fost ulterior scoase la licitație, iar suma obținută a fost donată Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”;

  • Evenimente memorabile în Germania, organizate de echipa de marketing coordonată de Iulia Cuciurean, precum toate activările din Germania, Fan Zone, cu peste 40.000 de români participanți,  și Fan Walk-ul de la Köln, unde au participat peste 15.000 de suporteri români;

  • Momente de recunoștință pentru cluburile de proveniență ale jucătorilor, dar și pentru angajații din hotelul care a găzduit echipa;

  • Peste 125.000 de suporteri prezenți în tribune la cele patru meciuri ale României – al treilea cel mai mare număr de fani după Germania și Turcia;

  • Primul concert comun din Fan Zone organizat de două țări, România și Țările de Jos, înaintea meciului din optimi;

  • Campanii video creative și emoționante, inclusiv difuzarea filmului „În inima Naționalei” și portretizarea umană a jucătorilor;

  • Scrisoarea din vestiar la plecarea din Germania, moment care a ajuns în presa internațională, pe tot globul.

Sub coordonarea lui Cătălin Popescu, ofițerul de presă al Echipei Naționale, departamentul de Comunicare a asigurat o prezență constantă și captivantă în media: peste 300 de postări în social media, 60 de video-uri cu fani, 83 de materiale speciale și 137 de interviuri. Numărul de urmăritori a crescut spectaculos – cu până la 70% – iar reach-ul pe Instagram a depășit 98 de milioane de conturi. Comunicarea s-a realizat pe două direcții: tricolorii și suporterii, din țară și din străinătate.

Campania a stabilit recorduri în ceea ce privește participarea, engagementul, audiențele, valoarea media și vânzările, arătând capacitatea brandului echipei naționale de a inspira și uni o națiune. Și nu în ultimul rând, ne-a adus, echipei naționale și suporterilor „Generația de suflet” și „Zidul Galben”, simboluri ale unei comunități unite și pasionale.

Campania este dovada clară că, atunci când există unitate și viziune, fotbalul poate fi mult mai mult decât un sport: poate deveni o forță de coeziune națională, un catalizator al mândriei și identității.

Echipa de implementare

Marketing
Iulia Cuciurean, Tudor Dumitru, Oana Koulpy, Mihai Tîncabă, Lucian Moldovanu, Cosmin Cioboată

Comunicare
Cătălin Popescu, George Ștucan, Adrian Glodeanu, Nicoleta Coșoreanu, Mihai Cibia, Andrei Sârbu

Echipa FRF mulțumește partenerilor care au contribuit în realizarea acestei campanii: Pro TV, Kiss FM și Sunday.