Liga 1 Feminin programează în acest weekend și la începutul săptpmânii viitoare meciurile etapei a 8-a a play-off-ului. Cu trei etape înainte de final, Politehnica Timișoara este în continuare lider, gruparea bănățeană având însă doar un punct în fața multiplei campioane Universitatea Cluj.

sâmbătă, 13 mai, ora 13:00
Politehnica Timișoara – Banat Girls, Stadion „Știința” – Timișoara – în direct pe FRF TV

Arbitri: Iviniș Darius Florin (Zlatna) – Nistor Daniel (Zlatna), Popa Daniel (Câmpeni)
Observator: Arsa Emil (Arad)

Lovitura de start a rundei cu numărul 8 a play-off-ului se va da la Timișoara, acolo unde Politehnica va evolua în această etapă împotriva formației ACS Banat Girls, într-o derby al Banatului în care trupa lui Mirel Albon este favorită. Locul 5 în clasamentul Ligii 1 Feminin, cu doar un succes în play-off, Banat Girls este însă hotărâtă să își vândă cât mai scump pielea.

Politehnica Timișoara și Banat Girls s-au confruntat de două ori în această stagiune. În sezonul regular, Politehnica s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 (etapa a 7-a, 30 octombrie 2022). În prima partidă din play-off, jucată pe terenul fetelor de la Banat, la Comloșu Mare (etapa a 3-a), câștig de cauză a avut tot Politehnica, scor 3-0.

Laura Desmerean: „Suntem unite, determinate și hotărâte să luptăm până la final”

Alexandra Hornea, atacantul echipei Banat Girls, e optimistă înaintea duelului cu liderul Ligii I și își încurajeze coechipierele: „Sâmbătă ne așteaptă un meci greu cu o echipă foarte bună, un meci dificil, dar totodata un duel asteptat. Sper să facem un meci cât se poate de bun și să ieșim cu capul sus de pe teren. Chiar dacă nu suntem echipa favorită, ambiția și determinarea ne vor ajuta, sunt convinsă, să facem un meci bun și plăcut. Mi-aș dori să marchez, pentru a da un impuls echipei, după toată perioada grea de până acum. Mă refer la înfrângerile suferite”.

Mijlocașul central Laura Desmerean e și ea la fel de optimistă: „Vom avea un meci foarte dificil cu liderul clasamentului și suntem conștiente de acest lucru. Dar asta nu se sperie! Vom trata meciul foarte serios. Suntem pregătite să le facem față și, cu siguranță, le vom pune probleme! Am încredere în grupul nostru, suntem unite, determinate și hotărâte să luptăm până la final.

Elena Ruvila: „Am încredere în echipa mea”

Elena Ruvila, mijlocaș central și ea la Banat Girls, a vorbit și ea despre derby-ul cu Politehnica: „Nu trecem printr-o perioadă foarte bună, tocmai de aceea cred că ne așteaptă un meci greu. Suntem însă motivate și unite să trecem și peste această încercare. Am încredere în echipa mea și sunt sigură că vom demonstra că prezența în play-off nu e una întâmplătoare”.

Politehnica Timișoara nu concepe alt rezultat decât victoria în partida de sâmbătă cu Banat Girls. Orice alt rezultat i-ar îngreuna teribil echipei lui Mirel Albon misiunea în care s-a lansat: câștigarea titlului de campioană a României.

Tristan Corneil are amintiri plăcute de la ultimul duel cu Banat Gilrs

„Întâlnim o echipă ambițioasă, o echipă pe care o cunoaștem foarte bine atât din meciurile oficiale, cât și din cele amicale. Desigur că orice echipă se mobilizează mai mult împotriva noastră, încercând să ne dezechilibreze în lupta pentru câștigarea titlului. În ceea ce ne privește, totul ține de noi, fiecare meci și fiecare punct sunt importante. Am încredere în echipă și sunt convinsă că vom face un meci bun și vom rămâne în continuare favorite pentru câștigarea titlului. O să luptăm până la finalul campionatului pentru a realiza ceea ce ne dorim cu toții”, a spus Larisa Grigore, jucătoarea echipei Politehnica Timișoara.

Tristan Corneil, canadianca în vârstă de 29 de ani venită la Timișoara înaintea play-off-ului, are amintiri frumoase legate de adversara de sâmbătă! „Aștept cu nerăbdare confruntarea de sâmbătă. Meciul cu Banat Girls din etapa a 3-a a play-off-ului, din deplasare, a fost primul meu joc din Liga 1! Sunt încântată să joc acasă și îmi doresc să arătăm cum avem o echipă unită și omogenă atât ofensiv, cât și defensiv. Trebuie să facem un meci puternic pentru a arăta de ce merităm să luptăm pentru titlul de campioane”.

duminică, 14 mai, ora 13:00
Carmen București – Universitatea Cluj, Stadion „Marin Anastasovici”, Giurgiu – în direct pe Pro Arena

Arbitri: Demetrescu Iuliana Elena (Râmnicu Vâlcea) – Iugulescu Petruța (Buftea), Țepușă Mihaela (Buzău)
Observator: Babadac Cristina (Reșița)

Etapa va continua duminică cu derby-ul dintre Carmen București și Universitatea Cluj. Bucureștencele, care nu mai au șanse în lupta pentru titlu, pot arbitra însă duelul dintre Politehnica Timișoara și Universitatea Cluj. Formație pregătită de fosta internațională Raluca Sârghe-Simes a fost sarea și piperul actualului sezon. Carmen București a eliminat Politehnica Timișoara din Cupa României, în plus i-a luat un punct și în campionat, și a învins Universitatea Cluj la ea acasă în etapa a 3-a a play-off-ului!

Un succes al echipei Carmen Buucrești ar ajuta liderul Politehnica Timișoara în lupta pentru titlu cu U Cluj, cele două urmând să se confrunte în meci direct, în Banat, în chiar ultima etapă a play-off-ului!

Au răpus campioana la ea acasă!

Venită în această iarnă pe banca tehnică a echipei Carmen, Raluca Sârghe-Simeș a schimbat total fața formației bucureștene. Carmen a cedat o singură dată în 2023 cu Raluca Sârghe-Simes pe bancă, chiar în prima etapă a play-off-ului, 2-3 cu Politehnica Timișoara, după un meci dramatic, în care bănățencele au revenit miraculos de la 0-2!
Au urmat un egal, 2-2, tot cu Politehnica, la Timișoara și cinci victorii, dintre care una istorică, de care am amintit deja, 3-1 cu U Cluj în deplasare, primul eșec al ardelencelor în campionat pe teren propriu din ultimul deceniu și mai bine!

Maria Cristea: „Vom juca împotriva unei echipe hotărâtă să își ia revanșa”

Raluca Sârghe-Simes susține că are cea mai bună din Liga 1 Feminin: „Chiar dacă nu mai avem șanse la titlul de campioană, vrem să jucăm, să arătăm tuturor că suntem cea mai bună echipă, că suntem echipa cea mai în formă și cea care merita să câștige campionatul în acest sezon”. Fetele sale sunt hotărâte să bifeze cel de-al doilea succes din acest sezon în fața multiplei campioane Universitatea Cluj.

Maria Cristea:E clar ca în momentul de față șansele noastre de a câștiga titlul s-au micșorat categoric, dar cu toate acestea vom trata fiecare meci cu maximă seriozitate pentru a demonstra că locul nostru este în vârful ierarhiei, deși clasamentul nu arata acest lucru. Meciul de duminică va fi cu siguranță unul dificil, dar spectaculos. Vom juca împotriva unei echipe hotărâtă să își ia revanșa, dar suntem pregătite să dăm totul în orice situație de pe teren pentru a obține victoria. Suntem optimiste că partida de pe stadionul nostru se va termina într-o nota pozitivă pentru echipa noastr, așa cum s-a întâmplat și în tur, când gazdă a fost echipa clujeană.

Iuliana Obreja:Părerea mea despre meciul de duminică este una pozitivă. Consider că ambele echipe sunt la fel de bine echilibrate, iar șansele sunt egale. Totul stă în determinarea și motivația noastră de a ne menține acolo sus în clasament și, de ce nu, chiar să învingem din nou Universitatea Cluj. Din punct de vedere al pregătirii, sută la sută vom face un meci bun și spectaculos și vom da totul pentru a câștiga. Sunt convinsă că și clujencele vor revanșa pentru că totuși campioana României nu este obișnuită cu rezultatele negative, dar vom vedea duminică ce se va întâmpla. Șansele noastre la câștigarea campionatului nu mai sunt aceleași ca și în tur, dar asta nu înseamnă că nu ne vom lupta pentru a obține victoria”.

Meciul Carmen București – Universitatea Cluj va fi arbitrat de o brigadă de mare valoare în frunte cu Iuliana Demetrescu. Ea va fi ajutată la cele două tușe de Petruța Iugulescu și Mihaela Țepușă!

Ultimul meci al etapei a 8-a a play-off-ului se va juca marți, 16 mai. Stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc va găzdui derby-ul județului Harghita, duelul dintre formația gazdă, Vasas Femina, și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc! O avancronică a super-meciului de la Odorheiu Secuiesc veți putea citi pe site-ul nostru la începutul săptămânii viitoare!