Miercuri, 17 ianuarie, în trei licee cu program sportiv din țară au demarat cursuri de arbitraj în care participanții au oportunitatea de a interacționa inclusiv cu arbitri FIFA.

Aceasta este o inițiativă a Federației Române de Fotbal implementată împreună cu Asociațiile Județene de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor ca un proiect-pilot în cadrul campaniei „Fii parte din joc! Fii arbitru!”.

Primele evenimente s-au desfășurat la LPS Suceva, LPS Pitești și LPS ”Cetate” Deva, cu participarea a peste 80 de elevi. La deschiderea cursurilor, în trei locații, au fost prezenți arbitri din prima ligă: arbitrul FIFA, Horațiu Feșnic, le-a vorbit elevilor de la LPS ”Cetate” Deva, arbitrul asistent Vladimir Urzică a interacționat cu liceenii din Suceava, în timp ce la Pitești s-a aflat „centralul” Iulian Călin.

Obiectivul acestor acțiuni este de a oferi oportunități suplimentare elevilor din licee cu program sportiv pentru a avea pregătirea necesară de a-și continua activitatea în fotbal, într-un rol de arbitru. De asemenea, se dorește creșterea numărului de arbitri într-un moment în care, în competițiile de la nivel european, ar fi nevoie să activeze încă cel puțin 40.000 de oficiali de joc. La finalul cursurilor, ce se vor întinde pe aproximativ două luni, absolvenții vor obține calificarea de arbitru stagiar.

„Pentru a performa în fotbalul românesc, un tânăr trebuie să aibă un cumul de calități: o personalitate puternică, o bună pregătire teoretică, cunoașterea amănunțită a Legilor Jocului, și o pregătire fizică foarte bună. Cum le-am spus și tinerilor care au participat la cursuri, arbitrajul se învață pe teren, în fiecare final de săptămână, conducând meciuri la diferite categorii, copii, juniori, amatori și apoi fotbal profesionist”, a spus Vladimir Urzică, arbitru asistent cu experiență internațională.

„Am văzut mult entuziasm, am încercat să îi motivez pe participanți prin experiența dobândită la nivel internațional și la nivelul primei ligi. Acești tineri au mult potențial, cu multă muncă și perseverență sunt sigur că își vor îndeplini obiectivele. Acest proiect reprezintă un pas spre dezvoltarea arbitrajului, vreau să încurajez cât mai multă lume să încerce această meserie și să devină arbitru”, a adăugat Horațiu Feșnic, arbitru internațional.

„A fost o întâlnire foarte interesantă cu elevii de liceu. Au fost mai multe fete decât băieți, fete care joacă fotbal la echipele din județ. Le-am prezentat informații despre Legile Jocului, i-am dat exemplu pe arbitrii noștri FIFA când le-am vorbit despre satisfacțiile meseriei de arbitru. M-am bucurat să văd că toți urmăresc meciuri de la noi și evoluțiile arbitrilor, a fost un dialog interesant. Fiindcă au fost curioși, le-am explicat procedura VAR și situațiile în care poate interveni asistența video. Și mi-a plăcut să aflu la final că aproape toți se gândesc la arbitraj ca la o meserie pe termen lung”, a spus arbitrul Iulian Călin despre evenimentul de la Pitești.

În acest program se pot înscrie licee cu program sportiv din întreaga țară. Pentru mai multe informații sau pentru înscrieri, reprezentanții instituțiilor de învățământ pot trimite un e-mail la adresele academia@frf.ro și cca@frf.ro.