foto: fcpetrolul.ro

Sezonul 2020-2021 va aduce la start multe nume noi în rândul antrenorilor principali din eşalonul secund, printre care şi foştii internaţionali Viorel Moldovan şi Adrian Iencsi care au preluat Petrolul, respectiv Rapidul

După ce au ratat promovarea la finalul play-off-ului în şase disputat în sezonul de abia încheiat, FC Petrolul Ploieşti şi FC Rapid 1923 au decis să apeleze la antrenori cu nume din fotbalul românesc. După ce a purtat discuţii cu mai mulţi antrenori, gruparea din Ploieşti a ajuns la o înţelegere cu Viorel Moldovan, cel care ultima dată a stat pe banca tehnică a Chindiei, echipă cu care a reuşit promovarea în Liga 1 la finalul sezonului 2018-2019.

Viorel Moldovan // foto: Facebook @ FC Petrolul Ploiesti

El a semnat un contract pe două sezoane, iar luni a fost prezentat oficial la stadionul “Ilie Oană”. Din stafful său fac parte Francisc Dican (antrenor secund) și Stelian Isac (preparator fizic).

“Sunt onorat și bucuros în același timp că am reușit să devin antrenorul unui club de tradiție, cu istorie grea în spate. Un club care va impune în cel mai scurt timp respect așa cum a fost odată. Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în venirea mea aici. Sunt aici cu un singur scop, net, clar și precis, acela de a face tot posibilul ca la finalul acestui sezon să ne bucurăm împreună pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică” a declarat Viorel Moldovan.

Iencsi a preluat Rapidul

Rămaşi fără antrenor principal după despărţirea de Dan Alexa, bucureştenii s-au orientat asupra unei fost căpitan al clubului, fostul internaţional Adrian Iencsi. Ultima dată antrenor al satelitului vicecampioanei Universitatea Craiova, noul tehnician al Rapidului a fost prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă online, prin intermediul Rapid TV.

“Mereu am fost acasă, acum sunt şi oficial. Sută la sută aş fi dorit ca Rapid să fie în Liga 1 şi eu să nu fiu antrenor. Eu întotdeauna mi-am dorit să antrenez la un nivel cât mai înalt, dar mi-aş fi dorit ca Rapid să evolueze cu cele mai bune echipe. E imaginea tuturor, şi a generaţiilor din spate. E un obiectiv clar calificarea, dar în acest moment nu pot garanta că echipa va promova în Liga 1. Tot ce-mi doresc este să clădesc o echipă cu identitate, să-i facă pe suporteri să îi fie alături necondiţionat. ” a declarat acesta.

Iencsi va fi ajutat pe banca tehnică a bucureştenilor de secundul Vali Negru şi antrenorul cu portarii Marian Ioniţă.

Gabi Manu debutează la principal la Metaloglobus

O altă echipă din Capitală şi-a anunţat noul staff tehnic pentru ediţia 2020-2021 în cursul acestei săptămâni. Este vorba de Metaloglobus, care a rămas fără antrenor după despărţirea de Marius Măldărăşanu. Alegerea grupării din Pantelimon a fost Gabriel Manu, fost secund al lui Laurenţiu Reghecampf la Al Wasl.

”Mă bucur foarte mult că am venit în fotbalul românesc. Am venit să fac performanță și la fel de mult mă bucur că am ocazia să lucrez cu jucători care au jucat în Liga 1 și nu numai, precum Ovidiu Herea, Andrei Lungu, Daniel Lung, Lucian Cazan, jucători cu experiență. Sunt bucuros că încep o nouă etapă în viața mea. Îmi doresc performanță și obiectivul echipei este locul 1-6”, a declarat noul antrenor al Metaloglobusului.

Acesta va fi ajutat de Gigel Coman (antrenor secund), Radu Creţulescu (antrenor cu portarii) şi Florin Drăghici (preparator fizic).

Alte două cluburi au schimbat antrenorul în această săptămână, CS Aerostar Bacău şi Viitorul Pandurii. Băcăuanii au ajuns la un acord cu Cristian Lupuţ, cel care în sezonul trecut a pregătit-o pe Viitorul Pandurii, în timp ce a doua echipă şi-a rezolvat golul rămas pe banca tehnică prin instalarea lui Victor Naicu.