În perioada 20-21 mai, au avut loc meciurile din faza grupelor a preliminariilor eNations Cup, echivalentul Cupei Mondiale în FIFA 21.

România, locul 5 în clasamentul coeficienților și cap de serie la tragere, s-a aflat într-o grupă cu Germania, Bulgaria, Luxemburg, Malta, Irlanda de Nord și Cehia.

Locul 5 în urma jocurilor din prima zi, Cosmin Petrescu (PS4) și Răzvan Puiu (Xbox) au câștigat toate meciurile disputate vineri și au dus România pe primul loc în grupă.

Urmează duelul din optimi cu Belgia, sâmbătă, 22 mai, de la ora 16:00, în direct pe YouTube FRF TV și pe Facebook Echipa națională de e-fotbal a României. Echipa care obține două victorii din trei avansează în competiție și obține calificarea la eNations Cup.

Rezultatele din faza grupelor:

Joi, 20 mai

Runda 1
Luxemburg (6p) – Cehia (0p) 4-0, 3-1
România (1p) – Germania (4p) 2-5, 0-0
Bulgaria (1p) – Malta (4p) 2-2, 1-2

Runda 2
Irlanda de Nord (3p) – Luxemburg (3p) 1-2, 2-1
Germania (3p) – Cehia (3p) 5-0, 1-2
Malta (3p) – România (3p) 6-0, 1-2

Runda 3
Irlanda de Nord (0p) – Bulgaria (6p) 2-3, 0-4
Germania (3p) – Luxemburg (3p) 1-2, 4-1
Cehia (3p) – Malta (3p) 1-2, 5-2

Runda 4
România (6p) – Irlanda de Nord (0p) 5-3, 4-2
Luxemburg (3p) – Bulgaria (3p) 2-0, 0-4
Malta (0p) – Germania (6p) 0-2, 0-4

Runda 5
Cehia (4p) – Irlanda de Nord (1p) 4-2, 4-4
Bulgaria (0p) – România (6p) 0-2, 1-2
Malta (2p) – Luxemburg (2p) 1-1, 2-2

Runda 6
Germania (4p) – Irlanda de Nord (1p) 3-2, 1-1
Cehia (1p) – Bulgaria (4p) 1-4, 3-3
Luxemburg (0p) – România (6p) 0-2, 0-5

Runda 7
Irlanda de Nord (6p) – Malta (0p) 2-1, 2-1
Bulgaria (3p) – Germania (3p) 0-8, 3-2
România (6p) – Cehia (0p) 4-0, 4-1

Clasament

România 12 9 1 2 32-19 28
Germania 12 7 2 3 36-13 23
Bulgaria 12 5 2 5 25-26 17
Luxemburg 12 5 2 5 18-23 17
Malta 12 3 3 6 20-24 12
Irlanda de Nord 12 3 2 7 23-33 11
Cehia 12 3 2 7 22-38 11

La turneul final vor participa 24 de selecționate, între care 12 din Europa. Danemarca, în calitate de țară gazdă, este deja calificată. Astfel, rămân 11 locuri libere de pe continent. Cele mai bune patru echipe din grupă se vor califica în faza optimilor de finală. Ulterior, echipele care trec mai departe în sferturi, vor obține calificarea la eNations Cup. Pierzătoarele din optimi mai au însă o șansă: vor fi regrupate într-o nouă fază eliminatorie, iar cele mai bune 3 echipe vor merge și ele la turneul final.

Se joacă 1v1, în FIFA Ultimate Team, câte un meci pe fiecare platformă, PS4 și Xbox. România va fi reprezentată de Cosmin Petrescu – ”Pcosmin6”, clasat în Top 100 în Europa pe PS4, calificat la turneul final eChampions League, și Răzvan Puiu – ”RvPLegend”, jucător de top pe Xbox, calificat în play-off-ul Cupei Mondiale la individual, între cei mai buni 64 de gameri din lume.

Se cunosc deja participantele la eNations Cup de pe celelalte continente: Brazilia, Argentina, Uruguay, Statele Unite ale Americii, Mexic, Canada, Arabia Saudită, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Qatar, Malaezia. Competiția va avea loc la Copenhaga în perioada 20-22 august, iar premiile totale se ridică la 500.000 de dolari.