Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a făcut analiza video a unor decizii luate de arbitri în partide din ultimele trei runde ale Superligii.

Mai jos sunt prezentate mai multe situații:

REFUZAREA UNEI OPORTUNITĂȚI EVIDENTE DE GOL

COMPORTARE VIOLENTĂ

JUCAREA MINGII CU MÂNA

INCIDENTE ÎN SUPRAFAȚA DE PEDEAPSĂ

DISCUȚIE VAR LA CFR – PETROLUL ȘI FAZE ANALIZATE

În acest video se poate auzi discuția pe care Istvan Kovacs, arbitru la centru, și Horia Mladenovici, arbitru VAR, au avut-o în minutul 49 al partidei CFR – Petrolul. Kovacs reia jocul după ce din camera VAR i se spune că au fost analizate toate cele trei faze, două în careul CFR-ului, o posibilă jucare a mingii cu mâna și un posibil fault, și una în careul Petrolului, o posibilă jucare a mingii cu mâna.

De asemenea, președintele CCA, Kyros Vassaras, a transmis și un mesaj public:

“Trebuie să acceptăm că arbitrii nu sunt roboți. Da, greșeli se fac și în arbitraj. Este uman, trebuie să fim înțelegători. Vă spun sincer că suntem în aceeași tabără, cu toții ne dorim binele fotbalului românesc și, implicit, binele arbitrajului românesc. Lucrurile nu sunt perfecte nici din punct de vedere al infrastructurii, nici din punct de vedere al numărului de arbitri cu care trebuie să lucrăm. Este o provocare în fiecare etapă să facem delegările. Nu caut scuze, știu că sunt aici pentru a găsi soluții, dar vreau să știți care sunt provocările noastre.

Nu există sistem, nu există direcții trasate, tot ce ne dorim este un arbitraj corect, în fiecare meci. Greșelile se fac chiar și la cel mai înalt nivel. Dacă sunt necesare scuze, le pot oferi. Dar nu ar rezolva nimic. Este important ca erorile să fie cât mai puține pentru că este evident că nu pot fi eliminate complet.

Constat că în prezent are loc un atac asupra CCA și a unor arbitri. Vă rog să încetați! Nu mai inventați episoade false la întâlnirile online ale arbitrilor, nu mai inventați discuții din camera VAR. Vă asigur că dacă un arbitru încalcă protocolul VAR, în sensul că va refuza să meargă să vadă faza pe monitor, deși acest lucru s-ar impune, va dispărea din arbitraj. Aici vorbim de toleranță zero! Am încredere deplină în arbitrii noștri și un sentiment puternic că nu vor face niciodată asta.

Am decis să publicăm dialogul original dintre arbitrul de centru și arbitrul VAR la meciul CFR – Petrolul. Am spus că nu vom face asta, dar nu putem fi impasibili la un dialog inventat prin citirea buzelor! Este extrem de insultător pentru imaginea arbitrajului românesc! Ascultând întregul dialog, veți înțelege perfect și veți realiza că ce s-a scris în acel articol a fost fals. Care este motivul pentru care au loc aceste atacuri? Cine vrea să creeze un mediu haotic? Cu ce scop? Încetați cu știrile despre prietenii inventate și păreri neatribuite, oferite în modul “anonim”. Am văzut recent declarațiile unui presupus fost arbitru care acum este observator de arbitri, iar în propriile declarații susține că nu cunoaște protocolul VAR, dar crede că ar fi trebuit urmată o așa-zisă procedură. Îl rog pe jurnalistul care a vorbit cu el, dacă a avut loc acest dialog, să-mi comunice numele acelui observator pentru că nu are ce căuta în corpul observatorilor, atât timp cât nu cunoaște protocolul.

Există o încercare de a pune presiune asupra arbitrajului, vă rog să încetați! Nu mai faceți asta pentru că nu va funcționa! Cred sincer în integritatea tuturor arbitrilor. La orice semn că lucrurile nu stau așa, voi tăia în carne vie! Arbitrajul românesc este pe un drum bun, avem arbitri în cele mai prestigioase competiții, și nu voi lăsa pe nimeni să păteze imaginea arbitrajului românesc!

VAR nu ia decizii pentru arbitri, ar ucide fotbalul, care nu este un joc pe calculator. Arbitrul din teren ia întotdeauna decizia, chiar și după ce vede faza la monitor! Eroarea umană a existat, există și va exista întotdeauna în arbitraj! Tot ce putem face este să încercăm ca ea să fie cât mai puțin prezentă”.