Echipa de futsal Autobergamo Deva, locul 3 la finalul sezonului 2020-2021 al Ligii I, va fi pregătită din sezonul viitor de spaniolul de origine braziliană Victor Acosta Garcia.

În vârstă de 55 de ani, Victor Acosta Garcia se numără printre cei mai respectați tehnicieni din futsalul european, având o experiență de două decenii în futsal. Născut la Sao Paulo (Brazilia), Victor Acosta Garcia a jucat futsal la Clube Atletico Indiano (Brazilia), La Garriga Isolar Futsal (Spania), Esporte Clube Banespa (Brazilia) și Vilassar De Mar Futsal (Spania), la ultima făcându-și debutul ca antrenor.

Ultima oară la formația Al Arabi (Kuwait), Victor Acosta Garcia a mai pregătit, printre altele formațiile FC Split Tommy (Croația) și Nagoya Oceans (Japonia), alături de care a cucerit trei titluri în Japonia și o Cupă a Asiei.

„Am încercat să venim cu o schimbare importantă. Ne-am oprit asupra unui antrenor cu experiență și de valoare, care va avea mână liberă la echipă. Am renunțat prea ușor în trecut la tehnicieni precum Marcos Angulo sau Luis Fonseca Cilleros. Având în vedere CV-ul său, să știți că nu a fost ușor să îl aducem pe Victor Acosta Garcia la Autobergamo. Pentru sezonul viitor vom avea o echipă tânără, cu mulți români în componență. Va fi foarte multă muncă, o muncă ce va demara în iulie”, a spus Dorin Popa, președintele echipei Autobergamo Deva.

Articol de Adi Dobre