Universitatea Cluj a dominat sezonul la nivel de junioare, adjudecându-și și titlul de campioană a Ligii de Junioare U17, la o săptămână după ce a ridicat trofeul la categoria U15.

Turneul final al Campionatului Național de Junioare U17 s-a desfășurat în perioada 5-8 iunie la Cluj-Napoca. În faza finală s-au calificat Universitatea Cluj, FC Rapid 1923 București, Farul Constanța, Politehnica Timișoara, CS Concordia Chiajna și FK Csikszereda.

După meciurile din prima zi a competiției, Politehnica TM și Universitatea Cluj au avansat în semifinale, în timp ce FK Csikszereda și Concordia Chiajna au părăsit competiția.

În lupta pentru locul 3 s-au întâlnit FC Rapid 1923 și Farul Constanța, după ce ambele au pierdut în semifinale împotriva formațiilor Universitatea Cluj, respectiv Politehnica Timișoara. FC Rapid 1923 s-a impus categoric în finala mică, scor 7-3, plecând de la Cluj cu medalia de bronz.

Ultimul act, transmis în direct pe FRF.tv, s-a disputat între Universitatea Cluj și Politehnica Timișoara, formația gazdă a turneului impunându-se cu 1-0, prin golul marcat de Mara Ciortea.

Politehnica TM: Alessia Solomon (GK) – 14. Alexia Vasilescu, 28. Ines Briciu, 21. Matei Surya, 11. Ariana Bucșa, 2. Gabriela Ivăncescu, 34. Emanuela Poșea, 8. Aida Bucșa-cpt., 13. Tania Noje, 18. Carla Levițchi, 4. Irina Apostol. Antrenor: Ștefan Orlando

Universitatea Cluj: 31. Ștefania Andrieș (GK) – 4. Bianca Neciu, 5. Irina Cicoș, 8. Giulia Sipoș, 7. Mara Ciortea-cpt., 36. Riana Palco, 20. Ana-Maria Gogan, 21. Meda Micușan, 19. Erika Andronache, 10. Tanya Maier, 11. Raisa Bujoreanu. Antrenor: Vasile Macea

În urma evoluțiilor din cadrul turneului, selecționerul WU17, Ionuț Florea, a acordat și premiile individuale după cum urmează:

  • Cel mai portar: Alesia Ștefan (FC Rapid 1923)
  • Cel mai bun fundaș: Ana Maria Gorgan (Universitatea Cluj)
  • Cel mai bun mijlocaș: Tania Noje (Politehnica TM)
  • Cel bun atacant: Ariana Bucșa (Politehnica TM)
  • Cea mai bună jucătoare a turneului: Mara Ciortea (Universitatea Cluj)