Foto: UEFA

În urma tragerii la sorți de la Nyon, United Galați va da piept cu BTS Rekord Bielsko-Biała, campioana Poloniei, în 16-imile UEFA Futsal Champions League.

Duelul, care se va disputa într-o singură manșă, va avea loc la „Ośrodek Sportowo-Szkoleniowy Rekord” din Bielsko-Biała, în perioada 12-17 ianuarie 2021. United Galați a evitat adversari mult mai dificili, precum MFK KPRF Moscova, Gazprom-Ugra Yugorsk (ambele din Rusia) şi MVFC Berettyóújfalu (Ungaria).

„Spuneam zilele trecute că ar fi bine să evităm în primul rând echipele din Rusia, cluburi foarte puternice, cu buget de milioane de euro, și care an de an au ca obiectiv câștigarea Ligii Campionilor, dar și formația maghiară MVFC Berettyóújfalu. Vom juca, iată, împotriva campioanei Poloniei, BTS Rekord Bielsko-Biała. Faptul că vom evolua în deplasare e un dezavantaj, dar nu unul major. Eu mă rog la Dumnezeu să fim sănătoși cu toții, să nu avem indisponibilități și atunci stim ce avem de făcut. Vom avea timp să îi studiem pe polonezi în această iarnă. Avem șansa noastră și trebuie să credem în ea”, a declarat Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.

În ediția trecută a UEFA Futsal Champions League, BTS Rekord Bielsko-Biała s-a confruntat cu Imperial WET Miercurea Ciuc. Meciul, care a contat pentru Grupa a 5-a a Main Round-ului, disputat la „Arena Sparta” din Praga, a fost câștigat de români, scor 2-1.

Articol de Adi Dobre