Finala Ligii I Futsal Fortuna dintre Autobergamo Deva și CS United Galați a programat luni seară cel de-al treilea episod, primul din seria de două găzduite de Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați! După primele două confruntări, disputate la Deva, scorul a fost egal, 1-1.

Cu perspectiva de a încheia socotelile în cele două meciuri de pe teren propriu, CS United Galați a început în forță meciul de luni. Împinsă de la spate de o sală arhiplină, trupa lui Florin Ignat conducea în minutul 12 cu 3-0, prin golurile semnate de Daniel Araujo (de două ori) și Octavian Cireș. Din acel moment, aproape în permanență până la finalul jocului, Autobergamo Deva a renunțat la portar și a forțat în „5 contra 4”.

Până la pauză, Deva a redus din diferență după autogolul lui Constantin Burdujel. La reluare, hunedorenii au avut nevoie de 16 minute pentru a mai marca un gol, autor Sasse, timp în care gălățenii au fost aproape în mai multe rânduri să înscrie pe contraatac sau din poartă în poartă.

În cele din urmă, Daniel Araujo, cel mai bun om al meciului, a fost cel care a adus liniștea în tabăra gazdelor, prin două reușite, ultima din lovitură de la 10 metri.

CS United Galați – Autobergamo Deva 5-2 (3-1), Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați, în direct la Digi Sport 4
Au marcat: Daniel Araujo (2, 8, 38, 40), Cireș (12) / Burdujel (18 – autogol), Sasse (34)

United: Cârdei – Burdujel, Araujo, Cireș, Dos Santos; Toniță, Păduraru, Crișan, Petică, Arhire, Oană, Crăciun, Ignat, Boșneagă
Antrenor: Florin Ignat

Autobergamo: Voin – Covaci, Sasse, Iszlai, Honoyosa; Iancu Vlad, Dinicuță, Kusmodi, Cojocaru, Gavrilă, Toader, Cr. Matei. Fl. Matei, Boldor
Antrenor: Cosmin Gherman

Arbitri: Bogdan Hanceariuc (Iași), Ovidiu Curta (Târgu Mureș) – Andrei Mihălcuț (Iași)
Observatori: Georgian Ionescu (Buzău), Marius Năstasă (Piatra Neamț)

Meciul 4, astăzi, marți, 10 mai 2022, ora 19:00, în direct la Digi Sport 3

CS United Galați – Autobergamo Deva, Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați, ora 19:00, în direct la Digi Sport 3
Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Balint Attila (Odorheiu Secuiesc); Boharu Predescu Ionel (Buftea)
Observatori: Mititel Marius, Gherman Gabriel (București)

Articol de Adi Dobre