Selecționata României Under 19, calificată la Campionatul European din 2021, găzduit de țara noastră, s-a reunit duminică, 4 octombrie, pentru un stagiu de pregătire. Acesta se va desfășura pe o perioadă de 7 zile și se va încheia cu un meci amical la Buftea, sâmbătă, de la ora 10:00, cu Dinamo București.

? 8 OCTOMBRIE

Alexi Pitu are fotbalul în sânge, dar și în familie. S-a născut în Germania, la Karlsruhe, oraș unde tatăl său, George Pitu, a jucat la echipa Karlsruher SC. Unchiul este Adrian Pitu, fost jucător la Steaua București și Sportul Studențesc. Bunicul a fost fotbalist, iar Alexi și-a început cariera la Academia “Gheorghe Hagi” și acum reprezintă România la U19.

? 7 OCTOMBRIE

O pregătire eficientă presupune antrenament fizic, dar și mental. În cantonamentul naționalei U19 se află și psihologul sportiv Călina Iușan. Tricolorii au avut parte și de o ședință interactivă în care au conștientizat cât de importantă este încrederea în sine.

“Unul dintre ingredientele succesului este încrederea în sine. Activitatea avută alături de jucători a avut ca obiectiv definirea conceptului de încredere în sine, identificarea surselor pentru dezvoltarea încrederii, modalități de cultivare a încrederii în sine. Am inclus și aspecte teoretice, exerciții și exemple concrete pliate pe cariera sportivă.” Călina Iușan, psiholog România U19.

După două antrenamente de acomodare, selecționerul Daniel Oprescu i-a pus serios la treabă pe tinerii tricolori. În lot a sosit și portarul Răzvan Sava, noul jucător al celor de la FC Torino, “taurii” l-au transferat definitiv de la rivala Juventus Torino.

? 6 OCTOMBRIE

Ștefan Baiaram a impresionat la fiecare apariție în tricoul naționalei și a fost remarcat de multe cluburi mari din Europa. În 2019, când avea doar 16 ani, a debutat în Liga 1 pentru Universitatea Craiova, iar acum se pregătește alături de națioanala U19, calificată la Campionatul European din 2021, organizat în România.

? 5 OCTOMBRIE

Tricolorii de la naționala U19 au efectuat astăzi primul antrenament din stagiul de pregătire, pe stadionul din Buftea. Selecționerul Daniel Oprescu s-a axat în sedința de pregătire pe sincronizarea dintre jucători și a dezvoltat principiul de informare în joc.

? 4 OCTOMBRIE

Stagiul de pregătire pentru România U19 a început cu o sedință tehnică susținută de staff-ul echipei naționale. Selecționerul Daniel Oprescu va avea o formulă restrânsă, 17 jucători, la primul antrenament de luni. Pe parcursul zilelor următoare se vor alătura și restul jucătorilor la lot. Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11:00, România U19 va juca un meci amical împotriva echipei din Liga 1, Dinamo București.

 

Tinerii tricolori vor disputa și două meciuri amicale împotriva selecționatei similare din Franța, programate pe 14 și 17 noiembrie, la București.

Imagini de la ședința tehnică și interviuri cu selecționerul Daniel Oprescu și secundul acestuia, Dinu Todoran.

Pentru tricolorii U19 este a doua acțiune din ultimele două luni. În septembrie, tinerii tricolori au efectuat un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Buftea, ce s-a încheiat cu un meci amical cu FC Voluntari, câștigat de România U19 cu scorul de 3 la 2.

Pentru acest cantonament, selecționerul Daniel Oprescu i-a convocat pe următorii jucători:

Portari: Răzvan Sava (FC Torino), Otto Hindrich (CFR Cluj);

Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul Constanța), Andrei Iana (CSM Slatina), David Tălmaciu (Corona Brașov), Mădălin Pascu (ACS Sportul Chiscani), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Nicolae Sima (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui);

Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Ștefan Pănoiu (FC Rapid), Ioan Borcea (Dinamo), Botond Szondi (AFK Csikszereda), Florin Bălan (Farul Constanța) Marian Danciu (Universitatea Craiova), Ahmed Bani (Dinamo), Octavian Popescu (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (FC Viitorul Constanța);

Atacanți: Andrei Istrate (FCSB), Ianis Stoica (CSM Slatina).

Euro U19 din 2021, la care România este calificată din oficiu în calitate de gazdă, va reuni 8 echipe. Turneul va debuta pe data de 30 iunie 2021, în total se vor desfășura 15 partide, iar finala competiției se va juca pe 13 iulie.