Vineri, 14 noiembrie, de la ora 17:00, naționala de tineret a României va evolua în deplasare, la Turku, împotriva Finlandei, în preliminariile EURO 2027. Meciul poate fi urmărit exclusiv pe VOYO.RO.

România și Finlanda se vor întâlni din nou în meci direct, la fel cum s-a întâmplat și în precedentele preliminarii, când cele două naționale s-au aflat în aceeași grupă de calificare pentru turneul din Slovacia.

Victorii împărțite în drumul către Slovacia

Primul duel de atunci s-a disputat la Sibiu pe 17 octombrie 2023 și a fost câștigat de România cu 1-0, după reușita lui Matei Ilie din minutul 90+7! Returul a avut loc pe 10 septembrie 2024, la Tampere, și a fost câștigat de Finlanda cu 2-0.

În cele din urmă, România a încheiat grupa preliminară pe primul loc și a mers la turneul final din Slovacia. Finlanda s-a clasat pe poziția a doua în clasament și, în urma dublei de baraj cu Norvegia, a obținut și ea prezența la EURO 2025.

Palmares pozitiv în confruntările directe

De 8 ori s-au întâlnit cele două reprezentative în meciuri oficiale, România câștigând 5 dintre confruntări, 2 fiind încheiate la egalitate, singurul eșec în fața Finlandei fiind cel din septembrie 2024 amintit mai devreme.

Primele întâlniri oficiale au avut loc în calificările pentru EURO 1986, ambele meciuri fiind încheiate la egalitate, 2-2 în Finlanda și 0-0 în România.

Au trecut 19 ani până la următoarele dueluri oficiale împotriva Finlandei. Pe 17 august 2004, România învingea Finlanda cu 1-0 la București în preliminariile pentru EURO 2006. La retur, tot tricolorii aveau să câștige și tot cu 1-0.

Următorul duel a venit peste încă 15 ani, în preliminariile pentru EURO 2021. România câștiga ambele meciuri, 4-1 în jocul de pe 14 noiembrie 2019 de la Voluntari și 3-1 în deplasarea din Finlanda.

Amical pe „Arcul de Triumf”

Până la meciurile mai sus amintite din preliminariile EURO 2025, România și Finlanda au disputat și un meci de verificare la București, pe stadionul „Arcul de Triumf”. A fost 2-1 pentru tricolori, cu Bîrligea și Miculescu pe lista marcatorilor.

La acel moment, România era una din gazdele turneului din 2023 și avea programate mai multe meciuri de verificare, neavând partide oficiale de disputat.