Foto: FC Universitatea Cluj

A mai rămas o săptămână până la startul noului sezon al eşalonului secund, iar cluburile din Liga 2 au lăsat pe ultima sută de metri oficializarea transferurilor.

Cu o miză crescută, acum că există un loc în plus care asigură participarea la barajul pentru promovarea în Liga 1, cluburile caută soluţii atât pentru întărirea lotului la nivel de seniori, cât şi pentru acoperirea celor două locuri “sub vârstă” obligatorii.

În ceea ce priveşte a doua problemă, căutările sunt complicate de faptul că din sezonul 2020-2021 va fi obligatorie folosirea unui jucător U21 (născut după 1 ianuarie 2000) şi a unui jucător U19 (născut după 1 ianuarie 2002), dar cu condiţia ca ei să fie eligibili pentru echipele naţionale ale României.

Clujul combină experienţa cu promisiunile

Una dintre cele mai active echipe pe piaţa transferurilor a fost Universitatea Cluj, care a ţinut capul de afiş al verii prin aducerea internaţionalului Gabriel Tamaş (37 de ani neîmpliniţi), ultima dată la Astra. Clujenii au fost fideli proverbului “cine nu are bătrâni, să îşi cumpere”, aşa că l-au convins pe Andrei Mureşan (35 de ani) să rămână definitiv pe Cluj Arena, după ce în vară i-a expirat împrumutul de la CFR Cluj, iar în linia de mijloc au apărut experimentaţii Daniel Novac (33 de ani) şi Laurenţiu Rus (35 de ani). Mai mult, veteranul Vâtcă (38 de ani) a prelungit pentru încă un sezon, la fel ca şi Goga (36 de ani).

Însă clujenii nu au uitat de tineri, astfel că au prelungit împrumuturile lui Alex Pop şi Neciu de la Viitorul, aducându-l tot de acolo şi pe Alex Negrean. Un alt transfer important al verii a fost aducerea portarului Muţiu de la AFC Farul, care a acoperit plecarea lui Dur-Bozoancă, rechemat la FC Viitorul.

SCM Gloria Buzău şi AFC Farul s-au axat pe împrumuturi

Trei dintre participantele la play-off-ul de promovare, CS Mioveni, Turris-Oltul şi Petrolul au lăsat pe ultima săptămână transferurile, argeşenii şi ploieştenii consemnând doar reveniri din împrumuturi, Sebastian Ivan la Mioveni şi Raul Bucur la Petrolul.

În schimb, SCM Gloria Buzău şi AFC Farul s-au concentrat pe împrumuturi de la cluburi în special din Liga 1. Buzoienii au prelungit împrumuturile lui Nedelea şi Tucaliuc de la Viitorul şi al lui Chică Roşă de la Botoşani, iar ca noutăţi sunt portarul Barna, împrumutat de la CSM Ceahlăul şi Paţurcă, sosit de la Natandi.

De partea cealaltă, constănţenii i-au mai păstrat pentru încă un sezon pe Alex Stoica (Viitorul) şi Cană (FCSB), dar au mai apelat la aceeaşi filieră pentru moldoveanul Agachi (Viitorul) şi juniorii Pirciu şi Şerbănescu (ambii FCSB). Rămaşi fără căpitanul Muţiu, cei de la Farul au sperat că vor acoperi postul de portar prin prelungirea împrumutului dinamovistului Eşanu, dar la câteva zile după transfer, acesta a fost rechemat la echipa din Liga 1, în locul lui fiind trimis juniorul Fara.

Gruparea de la malul mării a reuşit să opereze şi nişte transferuri definitive, semnând cu Măzărache de la Mioveni, Bîrnoi de la Viitorul, Chindriş de la Şelimbăr şi Banyoi de la Lipova.

CSM Reşiţa, Concordia şi Csikszereda nu mai vor emoţii

Prinse pe locuri de retrogradare la momentul îngheţării campionatului din cauza pandemiei COVID-19, CSM Reşiţa, Concordia şi Csikszereda au fost foarte active în această vară, lista noutăţilor urmând a fi completată în săptămâna care de abia a început.

Printre numele importante se află lituanianul Matulevicius la CSM Reşiţa, Apro, Norbert Janos şi Rareş Takacs la Csikszereda, respectiv Biceanu, Cherecheş şi Kanda la Chiajna. Ilfovenii nu s-au oprit aici, pe site-ul oficial fiind anunţaţi ca transferaţi jucători cu nume precum Arnăutu, Llulaku şi Hergheligiu, însă aceştia nu au fost încă legitimaţi oficial.

U Craiova 1948 SA este cea mai activă nou-promovată

Dintre noile sosite în eşalonul secund, gruparea din Craiova a fost cea mai harnică. Oltenii au transferat zece jucători, patru dintre ei fiind veniţi de peste hotare: belgianul Huyghebaert, italianul Compagno şi românii Ciolacu şi Dragoş Albu. În plus, internaţionalul de juniori Robert Popa a fost adus pentru a acoperi locul de U19 din echipa de start a nou-promovatei.

Iată lista transferurilor înregistrate în perioada de transferuri de vară la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal, cu albastru fiind trecuţi jucătorii U21 şi cu roşu cei U19:

CS Mioveni: Sebastian Ivan (Unirea Bascov, revenire)

Turris-Oltul:

FC Rapid 1923:

ACS Petrolul 52: Raul Bucur (AFC Astra, revenire)

Metaloglobus: Cristian Nedelcovici (AFC Astra, împrumut prelungit), Eduard Vraciu (FC Voluntari)

SCM Gloria Buzău: Adi Chica Roşă (AFC Botoşani, împrumut prelungit), Paul Paţurcă (AS Natandi, împrumut), Sergiu Pîrvulescu (Kids Tâmpa, împrumut), Ciprian Petre (CSM Focşani 2007, revenire), Gabriel Nedelea, Cosmin Tucaliuc (FC Viitorul, împrumut prelungit), Alexandru Barna (CSM Ceahlăul, împrumut), Dragoş Lazăr (Viitorul Buzău)

AFC Farul Constanţa: Simon Măzărache (CS Mioveni), Andrei Banyoi (Şoimii Lipova), Mihai Eşanu, Ştefan Fara (ambii Dinamo, împrumut), Vlad Şerbănescu, Aurel Pirciu (toţi FCSB, împrumut), Ştefan Cană (FCSB, prelungire împrumut), Iulian Agachi (FC Viitorul, împrumut), Cosmin Bîrnoi (FC Viitorul), Alexandru Stoica (FC Viitorul, prelungire împrumut), Marius Chindriş (Viitorul Şelimbăr)

Viitorul Pandurii:

ASU Poli: Nicolae Şofran (ACS Electrica 1929), Dorin Codrea (ACS Poli, prelungire împrumut)

Dunărea Călăraşi: Teodor Caragea (CSM Reşiţa)

Ripensia: –

U Cluj: Gabriel Tamaş (AFC Astra), Andrei Mureşan (CFR Cluj), Daniel Novac (Chindia), Laurenţiu Rus (CSM Reşiţa), Răzvan Horj (CFR Cluj, prelungire împrumut), Alexandru Pop, Robert Neciu (FC Viitorul, prelungire împrumut), Alexandru Negrean (FC Viitorul, împrumut), Vlad Muţiu (AFC Farul)

CSM Reşiţa: Robert Boboc (CS Mioveni, împrumut), Alin Ţegle (Universitatea Craiova, prelungire împrumut), Vlad Chera (FC Viitorul, împrumut), Cristian Danci (SCM Gloria Buzău), Alin Dudea (SC Dinamo 1948, prelungire împrumut), Deivydas Matulevicius (Glentoran FC)

Csikszereda: Claudiu Apro (Ripensia), Norbert Janos (ACSF Comuna Recea), Rareş Takacs (AS FC U Cluj), Juan Bauza (Club Atlético Colón), Raul Palmeş (Honved), Dávid Bor (Paksi SE)

Concordia Chiajna: Ciprian Biceanu (AFC Astra), Baudouin Kanda (AFC Farul), Alexandru Cherecheş (ASU Poli), George Isvoranu (CS Tunari, revenire)

Aerostar:

Unirea 04 Slobozia:

CSM Slatina:

U Craiova 1948 SA: Bradley Diallo (Chindia), Marian Anghelina (CS Mioveni), Robert Popa (Flacăra Horezu), Valentin Munteanu, Alexandru Gîţ (ambii SCM Gloria Buzău), Călin Cristea (CSM Reşiţa), Andrea Compagno (SP Tre Fiori), Andrei Ciolacu (Avezzano), Jérémy Huyghebaert (Mouscron), Dragoş Albu (FC Utrecht)

Comuna Recea:

Notă: în cazul jucătorilor împrumutaţi a fost trecut clubul de care aparţin de fapt şi nu ultimul club pentru care au evoluat.

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ