Foto: Agerpres

Joi, 26 martie, de la 19:00 ora României, tricolorii dispută în deplasare împotriva Turciei semifinala într-o singură manșă a play-off-ului CM 2026. Este episodul 9 din istoricul meciurilor noastre la Istanbul!

Palmaresul tricolorilor raportat la Istanbul înseamnă până azi opt partide jucate în capitala de azi a Turciei, cu câte două victorii pentru fiecare reprezentativă și patru meciuri încheiate la egalitate.

Povestea începe încă din 1923, cu un amical terminat 2-2, meci cu semnificație aparte în istoricul adversarilor noștri. A fost primul lor meci la nivel de reprezentativă, debutul istoric al Turciei pe scena internațională!

Peste trei ani, am revenit pentru un meci de pregătire, iar de data asta tricolorii s-au impus cu 3-1. Au marcat Semler, „dublă”, și Matek pentru ai noștri, cu Teofil Moraru selecționer.

Legături speciale pentru Mircea Lucescu

Anul 1959 aduce trei premiere. Meci oficial Turcia – România la Istanbul, în preliminariile EURO 1960. Prima înfrângere din păcate, pentru noi, 0-2. Și partidă disputată pe stadionul „Mithat Pașa”, fix pe locul unde joi tricolorii luptă pentru Mondial! Primele două meciuri jucate la Istanbul fuseseră găzduite de arena Taksim, închisă în 1939 și demolată în 1940.

În 1975 și 1978 tricolorii revin la Istanbul și de fiecare dată se termină la fel, 1-1. Întâi un amical, apoi un meci contând pentru Cupa Balcanică. Selecționeri au fost Valentin Stănescu, respectiv Ștefan Covaci, iar marcatorii noștri, chiar Mircea Lucescu, selecționerul nostru de azi, pe Inonu!, urmat de Dudu Georgescu la trei ani distanță.

Până la Revoluția din 1989, încă un amical și… tot 1-1! S-a întâmplat în 1983, cu… Mircea Lucescu selecționer! Și Romulus Gabor marcator pentru noi.

E 1-1 după Revoluție, dar ultima victorie e a noastră

După 1990 avem două confruntări în capitala Turciei. Prima dintre ele, tot cu caracter amical, a fost câștigată de gazde cu 2-0, în 2010. Iar a doua, în preliminarii de Mondial 2014, adjudecată de noi cu 1-0 în 2012! Gol Gicu Grozav (foto).

Am încheiat cu bine, să continuăm tot așa și joi! Hai, România!