Sărbătoare la Ovidiu în acest weekend, unde a avut loc festivitatea de premiere a campioanei României, Farul Constanța!
Formația constănțeană a devenit matematic campioană a SuperLigii în urmă cu câteva etape, iar astăzi, 24 mai, a avut loc și festivitatea de premiere, la finalul ultimului meci al sezonului, câstigat autoritar de Farul, scor 10-1, împotriva Universității Cluj.
Jucătoarele și staff-ul tehnic au fost felicitați și premiați de către președintele FRF, Răzvan Burleanu, alături de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță!
Acesta este al doilea trofeu consecutiv câștigat de Farul Constanța în SuperLiga Feminină, la al treilea sezon de la promovarea în prima ligă.
Felicitări, Farul Constanța! Mult succes în UEFA Women’s Champions League!