Foto: Facebook / FC Brasov Official

Odată cu finalul meciurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 1, dar și al celor pentru promovarea în Liga 2, avem numele tuturor formațiilor ce vor alcătui viitorul sezon al competiției. Până la un nou sezon, trecem în revistă cele mai importante cifre din campionatul recent încheiat.

Astăzi vom vorbi despre „ofensivele” din acest campionat. Nu mai puțin de 564 de goluri s-au marcat în sezonul 2022/2023, iar în rândurile ce urmează vom afla care au fost cei mai buni marcatori, jucătorii cu cea mai bună medie de goluri, echipele cu cea mai bună ofensivă, dar și cele cu cei mai mulți marcatori.

Bogdan Chipirliu, cel mai bun marcator al sezonului

Pentru a treia oară, Bogdan Chipirliu reușește să pună mâna pe titlul de cel mai bun marcator al sezonului. Reușea pentru prima dată această performanță în sezonul 2016/2017, când ieșea golgheter cu 30 de goluri pentru Juventus București, iar în sezonul precedent, 2021/2022, încheia la egalitate în topul golgheterilor cu Chică-Roșă (FC Buzău) și Diarra (Petrolul), toți trei marcând 15 goluri. În urma lui se află bulgarul celor de la FC Brașov, Angelov, acesta punctând de 16 ori. Podiumul este încheiat de 3 jucători care au reușit fiecare câte 10 goluri: Claudiu Dragu de la Viitorul Pandurii, Lorant Kovacs de la AFK Csikszereda și Dragoș Huiban de la Metaloglobus.

Topul marcatorilor

  1. Bogdan Chipirliu (CSA Steaua) – 17 goluri
  2. Milcho Angelov (FC Brașov) – 16 goluri
  3. Claudiu Dragu (Viitorul Pandurii) – 10 goluri
  4. Lorant Kovacs (Csikszereda) – 10 goluri
  5. Dragoș Huiban (Metaloglobus) – 10 goluri

Același Chipirliu conduce și la capitolul mediei de goluri

Raportându-ne la numărul de minute la care au punctat jucătorii în acest sezon, clasamentul este condus și acum de Chipirliu, jucătorul celor de la CSA având 1 gol marcat la 121 de minute! În urma lui se află, din nou, Angelov, cu o medie de 1 gol la 123 de minute. Pe ultima treaptă a podiumului se află jucătorul campioanei din acest sezon, Harrison, cu 1 gol la 140 de minute, iar pe locurile 4 și 5 se regăsesc Chică-Roșă (FC Brașov), cu 1 gol la 147 de minute, și Jelena (AFK Csikszereda), cu 1 gol la 149 minute.

Top medie goluri

  1. Bogdan Chipirliu – 1 gol/121 minute
  2. Milcho Angelov – 1 gol/123 minute
  3. Shayon Harrison – 1 gol/140 minute
  4. Adi Chică-Roșă – 1 gol/147 minute
  5. Richard Jelena – 1 gol/149 minute
  6. Robert Ion – 1 gol/154 minute
  7. Dragoș Huiban – 1 gol/173 minute
  8. Lorant Kovacs – 1 gol/174 minute
  9. Lamine Ghezali – 1 gol/175 minute
  10. Cătălin Hlistei – 1 gol/177 minute

CSA Steaua, cea mai ofensivă echipă. FC Brașov, echipa cu cea mai mare medie de goluri

Formația pregătită de Daniel Oprița a fost echipa cu cel mai bun atac în acest sezon, reușind nu mai puțin de 53 de goluri în cele 29 de etape, o medie de 1.82 goluri pe meci. Dacă ne raportăm la media golurilor pe meci însă, atunci pe primul loc o regăsim pe FC Brașov, formația pregătită de Dan Alexa marcând 49 de goluri în cele 25 de etape, adică o medie de 1.96 goluri pe meci!

Topul celor mai ofensive echipe:

  1. CSA Steaua: 53 goluri
  2. Politehnica Iași: 50 goluri
  3. FC Brașov: 49 goluri
  4. Dinamo: 43 goluri
  5. AFK Csikszereda/Unirea Slobozia: 37 goluri

Topul echipelor în funcție de media golurilor/meci:

  1. FC Brașov: 1.96 goluri/meci
  2. CSA Steaua: 1.82 goluri/meci
  3. Politehnica Iași: 1.72 goluri/meci
  4. Dinamo/Csikszereda/Unirea Slobozia: 1.48 goluri/meci
  5. CSC Dumbrăvița: 1.44 goluri/meci

Revelația Dumbrăvița, echipa cu cei mai mulți marcatori

Nu mai puțin de 36 de goluri a reușit Dumbrăvița în acest sezon, 18 jucători diferiți regăsindu-și numele pe lista marcatorilor! În urma lor se află Concordia Chiajna și AFK Csikszereda, acestea având câte 15 marcatori diferiți. Urmează CSA Steaua și Unirea Slobozia, ambele cu câte 14 marcatori diferiți.

Totalul marcatorilor:

  • 18 marcatori: CSC Dumbrăvița
  • 15 marcatori: Concordia Chiajna/AFK Csikszereda
  • 14 marcatori: CSA Steaua/Unirea Slobozia
  • 13 marcatori: CSM Slatina/Gloria Buzău/Politehnica Iași/Viitorul Pandurii
  • 12 marcatori: CSC 1599 Șelimbăr/Dinamo/FC Brașov/Oțelul Galați/Progresul Spartac/Unirea Dej
  • 11 marcatori: Minaur Baia Mare, Politehnica Timișoara, Ripensia Timișoara
  • 10 marcatori: Metaloglobus București/Unirea Constanța