Anul 2022 a reprezentat în primul rând revenirea suporterilor pe stadioane, după ridicarea restricțiilor impuse în pandemie. Ne-am bucurat să simțim din nou căldura tribunelor pline și încheiem anul cu un TOP 10 cele mai frumoase poze de la loturile naționale.

1. Pentru a cinsti cei 100 de ani de la primul meci al Echipei Naționale de Fotbal, Federația Română de Fotbal a recreat tricoul de joc de acum un secol. Acesta, purtat de actualii tricolori la imn, la meciul de pe 11 iunie, cu Finlanda, a fost dăruit și foștilor internaționali români ca o mulțumire pentru contribuția lor la istoria tricolorilor.

2. România U16 – Spania U16, scor 2-1. Ibericii au primit o lovitură de pedeapsă în ultimul minut de prelungire, iar victoria stătea în mâinile portarului Bogdan Ungureanu. Cu sânge rece, Bogdan a apărat acel penalty și a declanșat bucuria printre tricolori!

3. La o înălțime de 1,76 m, Claudiu Petrila a arătat o detentă impresionantă la meciul României U21 cu Spania U21, jucat pe Cluj Arena. Mijlocașul celor de la CFR Cluj a fost selecționat în 2022 la toate acțiunile echipei naționale Under 21, mai puțin la cea din noiembrie, când a fost chemat de selecționerul Edward Iordănescu la echipa mare a României.

4. Andrei Coubiș, la 19 ani și 1,89 m înălțime, impune respect prin fizic. Dar ce te faci când în fața ta vine fundașul francez Issak Toure cu 2,06 m? Lupți! Pentru România, pentru tine, pentru suporteri! Andrei Coubiș s-a remarcat în duelul cu Franța de la Campionatul European U19 din Slovacia, meci în care a și înscris un gol.

5. Ca atacant, atunci când nu înscrii din ocaziile pe care le ai te simți frustrat, nervos. Nu, nu este cazul lui Daniel Bîrligea. El este golgheterul echipei naționale U21, cu patru reușite în 2022. Aici era nervos doar pe suprafața de joc!

6. România U19 a fost, anul acesta, în TOP 8 echipe din EUROPA, după ce a obținut calificarea la Campionatul European din Slovacia. A fost, pentru selecționata Under 19, prima calificare din istorie în urma unor preliminarii în actualul format al competiției, după ce la ediția din 2011 am fost prezenți prin prisma statutului de țară-gazdă. Steagul României a fluturat cu mândrie la turneul final european.

7. Portarul Robert Popa, a fost inclus de ziarul francez L’Équipe în top 30 cei mai buni tineri fotbaliști U19 (născuți în anul 2003) din acest sezon. Aflat pe locul 25 în acest clasament, Robert a făcut parte dintr-un top select, cu nume precum Jamal Musiala, Jude Bellingham sau Harvey Elliott.

8. Octavian Popescu ne-a impresionat prin calitățile pe care le are. Un jucător tehnic și cu o viteză de reacție fenomenală. E o bucurie să-l vezi jucând și fotografia aceasta arată plăcerea, ușurința cu care ghidează balonul, în ciuda atacurilor.

9. Creioane colorate, hârtie cartonată, dexteritate în scriere, eșarfe, copii și iubire pentru echipa națională, indiferent de vârstă. Două instantanee, un tablou pe care ar trebui să-l prețuim și pentru care suntem obligați să luptăm!

10. Bucuria primului gol la echipa națională nu poate fi una solitară! Bucuria trebuie neapărat împărtășită cu suporteri, familie, prieteni. Andrei Rațiu pare că a găsit calea spre bucuria golului la echipa națională și bucuria lui e bucuria tuturor!