În plină luptă pentru play-off în Liga 2 Casa Pariurilor 2025/2026, facem împreună o incursiune inedită în tabloul fotbaliștilor aduși prin transfer definitiv de cluburile din top 6 la start de sezon și care, între timp, au părăsit competiția.
Radiografia ne oferă o perspectivă cu multiple provocări de reflectat privind strategiile de transfer în general la nivel de competiție, dar și posibile concluzii privind tendințele de mercato care au cel mai mare succes din punct vedere al randamentului sportiv și, totodată, al profitului financiar pentru echipe.
Analiza vizează, așadar, doar transferuri definitive (fără împrumuturi) realizate în mercato de vară de cele 6 echipe aflate în play-off-ul sezonului 2025/2026 în Liga 2 Casa Pariurilor. De asemenea, evidențiază doar fotbaliștii care, din vară și până azi, au schimbat deja clubul la care fuseseră transferați sau legitimați!
Am adăugat, pe lângă aceste șase formații, doar ca element comparativ, situația celor de la Politehnica Iași pentru că vorbim de un club cu un statut aparte, alături de Sepsi OSK fiind retrogradat vara trecută din primul eșalon.
Politehnica Iași la o extremă, Sepsi OSK la cealaltă
Ei bine, Politehnica Iași a adus 18 nume noi în vară, dar dintre acestea 11 au părăsit deja formația din Moldova! Iată unde au ajuns fotbaliștii:
- Cestor (L1 – Metaloglobus), Șeroni (L2 – CSC Dumbrăvița), Jipa (L2 – Concordia Chiajna), Vidakovic (L2 Serbia), Alounga (L3 Elveția), R. Silva, Bruninho (L3 Portugalia), Dinescu, Ferhaoui (L3 România), Dr. Iancu, Alceus (fără echipă).
Sepsi OSK a legitimat 11 noi fotbaliști în vară, dar toți sunt încă la formația covăsneană angrenată, spre deosebire de Politehica Iași, în lupta pentru promovare.
Procentaj 100% și la Corvinul, dar și la Voluntari
Dincolo de Sepsi, și celelalte formații din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor au avut campanii de vară fără prea multe despărțiri între timp, legătură firească până la urmă între reușita strategiei de transferuri și performanța din teren pe durata sezonului regular.
Corvinul Hunedoara și FC Voluntari au încă în lot toți jucătorii aduși în vară, 9 nume în vestiarul ardelenilor și 6 în cel al ilfovenilor.
Și Steaua București a avut o rată foarte bună de integrare a noilor sosiți, cu doar 2 din 9 transferuri estivale părăsind clubul între timp. E vorba de Cimpoeșu și Lumbu, ambii rămași însă în competiție, la Metalul Buzău, respectiv Olimpia Satu Mare.
Din 11 „sosiri” în vară, FC Bihor Oradea a renunțat la 5, însă realmente doar la Buss-Liam (fără echipă) și Beglarkhonov (L2 Uzbekistan) se poate vorbi de mize fără impact. Ionuț Albu a fost semnat între timp de Universitatea Craiova, deși momentan evoluează la echipa secundă a oltenilor, în vreme ce M. Camara și B. Camara, doi fotbaliști de doar 19 ani din Guineea, au fost împrumutați pentru a prinde minute și a se adapta la Crișul Sântandrei, respectiv CS Oșorhei.
Chindia Târgoviște a adus 14 jucători noi în vară, dar dintre aceștia Alexandru Albu a semnat ulterior cu Unirea Slobozia în primul eșalon. Hofman și R. Enache sunt împrumutați tot în Liga 2 Casa Pariurilor, la CSM Olimpia Satu Mare, respectiv CS Dinamo, în vreme ce An. Moise la CS Popești-Leordeni din Liga 3.