Foto: Facebook / CSC Șelimbăr

Etapa cu numărul 12 din Liga 2 Casa Pariurilor a luat sfârșit, iar meciurile disputate în această fază au adus în prim-plan câteva dueluri interesante, dar și o surpriză.

Șelimbăr reușește victoria contra Universității Cluj

În ultima partidă din această etapă, CSC 1599 Șelimbăr a reușit pe teren propriu să facă cel mai bun meci din acest sezon și să obțină victoria contra celor de la Universitatea Cluj, scor final 4-2.

Sibienii au rezultate bune acasă, în acest sezon, iar în partida contra clujenilor au arătat că pe teren propriu sunt o echipă dificilă și care nu poate fi învinsă ușor. Cu toate că cei de la Universitatea Cluj au avut un parcurs foarte bun și se apropiau de cinci victorii consecutive, fotbaliștii antrenați de Eugen Beza nu i-au lăsat pe oaspeți să ia cele trei puncte.

La pauză, scorul a fost 1-1, iar CSC 1599 Șelimbăr a fost echipa care a marcat prima, în minutul 7, printr-o execuție foarte bună a lui Daniel Tătar din lovitură liberă. Până la finalul primei reprize, gazdele au mai avut câteva ocazii, dar echipa mai ofensivă a fost Universitatea Cluj. Oaspeții au reușit să egaleze în minutul 43 prin Alexandru Boiciuc care a lovit mingea cu capul dintr-o centrare primită din partea lui Dragoș Tescan.

În repriza secundă, Universitatea Cluj a dominat și a lăsat impresia că va învinge în duelul contra sibienilor. Oaspeții au făcut 1-2 prin lovitura de pedeapsă transformată de Florian Haită, în minutul 53.

La un corner, CSC Șelimbăr a reușit să egaleze după o execuție cu capul a lui Messie Biatoumoussoka din minutul 66, scor 2-2. Patru minute mai târziu Alexandru Gîț primește al doilea galben, iar Universitatea Cluj rămâne în 10 oameni, lucru care le-a dat o încredere mai mare sibienilor.

Echipa gazdă a început să fie mai periculoasă, iar în minutul 74, la un alt corner, Alexandru Ciocâlteu face 3-2 după un șut puternic de la 7 metri. În minutul 82, Ion Cărăuș stabilește scorul final de pe tabelă și marchează un gol superb de la 25 metri, astfel partida se termină, cu scor 4-2.

CSC 1599 Șelimbăr a reușit prin această victorie să rămână pentru 3 etape consecutive pe a 9-a poziție în Liga 2 Casa Pariurilor. Sibienii au 17 puncte și sunt la 10 puncte diferență de Universitatea Cluj, ocpuanta locului 3, care a coborât o poziție clasament.

CSA Steaua fără victorie în ultimele 3 partide

Meciul de deschidere al etapei a fost cel dintre CSA Steaua și Concordia Chiajna. Roș-albaștrii au primit vizita ilfovenilor, pe care nu au putut să-i învingă în meciul jucat pe teren propriu. Steliștii au remizat, scor 0-0 și prin acest meci continuă seria de partide fără victorie.

În acest moment, gruparea de pe Ghencea are două egaluri și o înfrângere, obținute din ultimele 3 partide jucate în Liga 2 Casa Pariurilor. În schimb, adversarii celor de la CSA Steaua, au coborât pe a 4-a poziție și se află la egalitate de puncte (27) cu ultimul loc de pe podium, ocupat de Universitatea Cluj.

Serie bună pentru Viitorul Pandurii

Remiză albă și în partida dintre Viitorul Pandurii contra celor de la Metaloglobus București. Cele două echipe s-au întâlnit la Târgu Jiu, acolo unde bucureștenii au fost cei care au dominat jocul, fiind foarte aproape de a marca de trei ori, însă mingea a lovit de fiecare dată bara.

Astfel, echipa antrenată de Eugen Trică a reușit să obțină un alt rezultat satisfăcător și are în total 11 puncte obținute în cele 5 partie, dintre care 3 victorii și 2 egaluri. Cei de la Metaloglobus au reușit să își mențină poziția și se află pe locul 8 cu 18 puncte, la un punct de CSC 1599 Șelimbăr (locul 9) și Unirea Slobozia (locul 7). Pentru bucureșteni a fost al doilea egal la rând după alte două victorii consecutive și o înfrângere.

Politehnica Iași, prima victorie după 3 înfrângeri

Echipa antrenată de Costel Enache a reușit să câștige cele trei puncte din partida contra celor de la AFC 1919 Dacia Unirea Brăila. Meciul s-a disputat pe terenul ultimei clasate, iar Politehnica Iași a învins cu scor 0-2.

După o serie grea în care ieșenii au pierdut trei meciuri consecutive, partida câștigată contra brăilenilor a venit ca o gură de aer proaspăt. Gruparea pregătită de Costel Enache s-a descurcat foarte bine în deplasare, iar Sekou Camara a fostul omul de bază în echipa alb-albaștrilor. Venit sub formă de împrumut de la FC Botoșani, atacantul african este cel care a adus victoria prin pasa de gol dată către Robert Asăvoaei (38) și prin golul marcat în minutul 74.

Astfel, Politehnica Iași are 15 puncte și se află pe locul 11 în clasament, iar brăilenii sunt pe ultima poziție cu doar 2 puncte.

Victorie pe teren propriu pentru Unirea Slobozia

Echipa antrenată de Adrian Mihalcea nu a avut un meci foarte greu, acasă, împotriva celor de la Unirea Constanța. Gazdele au arătat pe parcursul duelului că sunt echipa mai în formă și au dominat oaspeții în cele 90 de minute, în care scorul pe tabelă putea fi mai mare de 2-0.

Constantin Toma este cel care deschis scorul pentru Unirea Slobozia în minutul 15 și care a făcut 1-0, iar Ionuț Dinu a marcat pentru 2-0 în minutul 57 și a stabilit scorul final.

Unirea Slobozia este e locul 7 și are 19 puncte, pe când adversarii acestora, Unirea Constanța se află pe poziția 17 cu doar 7 puncte.

O nouă victorie obținută pe final de meci pentru Hermannstadt

Sibienii au reușit să-i învingă pe cei de la Fotbal Club Brașov în deplasare. Hermannstadt nu a fost în cea mai bună formă, lucru demonstrat și de faptul că golul câștigător a venit pe finalul reprizei secunde, iar până atunci brașovenii au pus probleme grupării care se află pe podiumul ligii secunde din România.

Hermannstadt a deschis scorul în mintul 20 prin execuția lui Valentin Buhăcianu, iar 5 minute mai târziu, gazdele au egalat prin golul marcat de la 11 metri de Vlad Mihalcea. Asftel, pânâ în finalul partidei, oaspeții au jucat modest, iar în multe momente aceștia au fost foarte aproape de a pierde meciul în fața echipei aflate în partiea inferioară a clasamentului.

În minutul 90+3, după ce portarul gazdelor a greșit, Florin Bejan a marcat, cu capul, golul care le-a adus victoria și cele trei puncte celor de la Hermannstadt. Astfel, sibienii au urcat pe locul secund și au în total 28 de puncte, în schimb, Fotbal Club Brașov ocupă locul 16 și are doar 9 puncte.

AFK Csikszereda, a treia victorie în 4 etape

Gruparea de la Miercurea Ciuc a avut nu a întâmoinat probleme în partida contra celor de la Dunărea Călărași. În deplasare, Csikszereda a reușit să învingă și să ia acasă cele trei puncte. Marcatorii pentru gazde au fost Marvin Schieb, care a deschis scorul în minutul 29 și Salvatore Marrone, care a stabilit scorul final de pe tabelă în minutul 90+4.

AFK Csikszereda este pe locul 10 și are 16 puncte, iar adversara sa din etapa 12 este pe locul 18 cu doar 3 puncte acumulate în trei partide terminate la egalitate. Dunărea Călărași și-a schimbat antrenorul după meciul pierdut, cu toate că au probleme financiare, iar în locul lui Marius Milea va veni Virgil Bogatu, antrenorul echipei la U17.

A treia remiză albă din etapa 12

SC FC Ripensia a primit-o în partida jucată în etapa a 12-a pe FC Buzău, cu care a obținut un egal. În partida dintre cele două echipe nu s-a marcat niciun gol, iar oaspeții au jucat peste 60 de minute în doar 10 oameni, după ce căpitanul echipei, Cristian Ciobanu, a luat cartonaș roșu. Cu un om în minus, elevii lui Cristian Pustai i-au dominat tot meciul pe timișoreni, însă aceștia nu au reușit să marcheze în cele 90 de minute.

După acest meci, FC Buzău rămâne în continuare lider în clasamentul echipelor cu cel mai bun golaveraj (27) și este urmată de liderul ACS Petrolul 52 (26). Echipa lui Cristian Pustai este pe locul 5 cu 22 de puncte, iar SC FC Ripensia este ocupanta poziției a 13-a cu 14 puncte obținute.

10 victorii consecutive pentru ACS Petrolul 52

Liderul din Liga 2 Casa Pariurilor a obținut o nouă victorie în acest sezon și i-a învins pe cei de la Astra în deplasare, scor 1-2. ACS Petrolul 52 a deschis scorul în minutul 25 prin execuția lui Eugeniu Cebotaru, iar la finalul primei reprize scorul a rămas 0-1 pentru oaspeți.

În repriza secundă, ploieștenii au fost în superioritate numerică și au început să atace încă de la început, însă în minutul 47 Carlo Danciu a reușit să scape singur cu portarul după o greșeală în apărarea petroliștilor și a făcut 1-1. Pentru antrenorul celor de la ACS Petrolul 52, acela a fost un moment dificil, dar cu toate astea echipa sa a continuat să domine adversarul și în minutul 86 Darius Buia a adus a 10-a victorie echipei lui Nicolae Constantin.

ACS Petrolul 52 este pe primul loc cu 33 de puncte, iar Astra este pe a 19-a poziție cu 2 puncte, dar care a revenit cu punctaj pozitiv după ce a avut 14 în minus la începutul sezonului.

Victorie importantă pentru Unirea Dej

Unirea Dej a reușit să câștige partida contra celor de la Politehnica Timișoara de pe teren propriu. Echipa antrenată de Dragoș Militarul a avut o premieră în meciul care le-a adus trei puncte. Fundașul Ionuț Frăsineanu a evoluat în toate partidele din acest sezon, iar în meciul contra timișorenilor, acesta marcat primul gol în Liga 2 și a deschis scorul pentru echipa sa în minutul 21.

Până la finalul primei reprize, Unirea Dej a mai marcat un gol din lovitura lui Mircea Manole de la 11 metri din minutul 37. În repriza secundă, elevii lui Dragoș Militaru au dominat meciul, însă nu s-a mai marcat niciun gol, iar scorul final a rămas 2-0.

Cu această victorie, Unirea Dej a urcat pe locul 12 și este la egalitate de puncte (15) cu Politehnica Timișoara, care este pe poziția 11.

CLASAMENT LIGA 2 CASA PARIURILOR