Foto: Ștefan Martinescu

Septimiu Kolbasz s-a remarcat în 2016 în cadrul proiectului FRF-Gillette “Performanța are viitor”, iar în prezent evoluează în echipa U19 a celor de la FC Universitatea Cluj.

Într-un interviu pentru FRF, jucătorul de 16 ani a povestit cum a început aventura sa în fotbal și de ce consideră succesul obținut la proiectul “Performanța are viitor” cea mai mare realizare a sa de până acum.

Septimiu Kolbasz a început fotbalul de la o vârstă fragedă și nu s-a abătut nicio clipă de la drumul pe care l-a ales. Avea cinci ani când s-a înscris la Academia Luceafărul, care ulterior a devenit Academia FC “U” Cluj Luceafărul, în urma unui parteneriat cu “Șepcile roșii”. Ambițios și încrezător în propriile forțe, Septi a încercat să își ducă pasiunea pentru fotbal la un alt nivel, iar parcursul său de până acum stă mărturie.

În prezent, Septimiu Kolbasz are 16 ani și joacă în echipa U19 a Universității Cluj, care se află pe locul doi în clasamentul Seriei de Vest din Liga Elitelor U19, cu 18 puncte după opt partide disputate. Tot 18 puncte are și liderul AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, însă cu un meci în minus.

“Faptul că la 16 ani am ajuns să joc pentru echipa U19 înseamnă foarte mult pentru mine. Mi-am dorit să ajung la acest nivel, am muncit enorm și sunt mândru că munca mea a fost răsplătită”, a spus Kolbasz, care evoluează pe postul de mijlocaș dreapta.

În actualul sezon al Ligii Elitelor U19, Septimiu a marcat trei goluri, în partidele jucate împotriva celor de la CSJ Știința U Craiova (7-0 pentru “U” Cluj), Gaz Metan Mediaș (înfrângere cu 1-5 pentru “U” Cluj) și ACS ASU Politehnica Timișoara (6-1 pentru “U” Cluj). “În fiecare sezon, principalul meu obiectiv este să fiu cel mai bun. Muncesc foarte mult și îmi doresc să ajung cât mai sus”, spune tânărul jucător.

Foto: Ștefan Martinescu

Despre succesul obținut la proiectul “Performanța are viitor”

Întrebat care este cea mai mare realizare a sa din fotbal până în acest moment, Septimiu Kolbasz a ales o performanță reușită în 2016, când avea 12 ani. Este vorba despre prima ediție a proiectului de scouting FRF-Gillette “Performanța are viitor”, în cadrul căruia Septimiu a fost ales câștigatorul selecției din Jucu, județul Cluj.

“Mi-a dat încredere și m-a motivat”

“Am mers cu echipa la Jucu. Acolo, ne-au împărțit în mai multe echipe. Erau mulți copii talentați. Se alegeau 11 jucători și doar unul mergea mai departe. Din cei 180 de jucători prezenți m-au ales pe mine. I-am impresionat prin comportamentul meu și motivația mea. M-am bucurat enorm. A fost o experiență foarte frumoasă și faptul că eu am fost câștigătorul selecției de la Jucu mi-a dat încredere și m-a motivat. Această reușită m-a făcut să muncesc și mai mult și să devin mai bun”, a povestit Septimiu Kolbasz.

Septimiu Kolbasz, la proiectul “Performanța are viitor”

Alături de alți 10 jucători, câștigătorii altor selecții din țară în cadrul proiectului FRF-Gillette “Performanța are viitor”, Septimiu a avut parte de o experiență de neuitat – o sesiune de antrenament alături de tehnicieni de la FC Barcelona Escola, la baza sportivă Ciudad Deportiva Joan Gamper din Sant Joan Despi.

De asemenea, copiii au avut ocazia atunci să asiste la partida FC Barcelona-Eibar, din ultima etapă a campionatului Spaniei. “Nu voi uita niciodată acele momente. M-a impresionat tot în acele zile petrecute la Barcelona. Pe stadion a fost o atmosferă incredibilă. I-am privit din tribune pe Leo Messi, pe Neymar. A fost un vis devenit realitate”, a spus Kolbasz.

Foto grup la Barcelona. Septimiu Kolbasz, primul de pe rândul de jos, de la stânga la dreapta

Vicecampion național la U14

În ceea ce privește performanțele sale în cadrul academiei “U” Cluj Luceafărul, Septimiu Kolbasz a fost vicecampion național în 2017, la categoria U14. Mai târziu, în sezonul 2018-19, Kolbasz a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului din sferturile Ligii Elitelor U15. “Nu a fost prima dată când am primit titlul de cel mai bun jucător, dar m-am bucurat foarte mult, mai ales că ne-am calificat la turneul semifinal. Cel mai mult contează să îmi ajut echipa, iar aceste premii individuale sunt ca o recompensă pentru ceea ce fac pe teren”.

Septimiu Kolbasz are și experiența turneelor internaționale. În 2019, a făcut parte din echipa lui “U” Cluj care a ajuns până în semifinale la „Mediteranean International Cup”, un turneu amical la care au participat 364 de echipe din întreaga lume la diferite categorii de vârstă.

După șase victorii consecutive (3 în grupă și 3 în fazele eliminatorii), echipa academiei clujene a fost atunci eliminată în penultimul act de Șahtior Donețk, scor 4-0. “A fost o provocare pentru noi. La acel turneu au participat unele dintre cele mai bune echipe din lume. A fost o realizare uriașă că am ajuns până în semifinale”.

Foto: Ștefan Martinescu

Prima convocare la loturile naționale de juniori

La începutul lunii octombrie, Septimiu Kolbasz a fost convocat la echipa națională U17 a României. Chiar dacă dubla amicală cu Bulgaria nu s-a mai disputat, pentru Kolbasz, convocarea va rămâne una specială: “A fost o premieră pentru mine. Nu mai fusesem convocat la loturile naționale de juniori. M-am bucurat foarte mult. Am efectuat două antrenamente, dar din păcate nu am mai putut pleca în Bulgaria. Mi-a plăcut atmosfera, au fost convocați numai copii talentați, cei mai buni din țară, disciplină, muncă maximă”.

Cine este idolul lui Septimiu Kolbasz

Kolbasz are și un idol în fotbal de la care se inspiră. Este nimeni altul decât Cristiano Ronaldo. “Îl admir foarte mult pentru disciplina de care dă dovadă, pentru comportamentul său în joc și pentru modul în care muncește să fie cel mai bun. Este un jucător cu bun simț. Ronaldo are niște calități pe care și eu îmi doresc să le am si lucrez pentru asta în fiecare zi”.

Întrebat care este campionatul în care ar vrea să ajungă, Kolbasz a răspuns fără ezitare: “în Seria A, la Juventus”.