În perioada 8-10 aprilie, Școala Federală de Antrenori (SFA) a organizat ultimul modul din ediția actuală a licenței UEFA B pentru antrenori.

Modulul 6 a fost dedicat Condiției fizice, respectiv informațiilor teoretice și practice despre pregătirea fizică integrată și izolată specifică fotbalului amator. Alături de Lucian Burchel, Senior Coach educator și director SFA, cei 26 de cursanți au aflat noțiunile teoretice, au avut ocazia de a le înțelege mai bine în cadrul antrenamentelor monitorizate și de a construi sesiuni de pregătire corecte din punct de vedere a cerințelor fizice.

În prima parte a zilei de luni, când a fost analizat conceptul triunghiului de bază al condiției fizice a fotbalistului”, cursanții au învățat cum să stabilească raportul lucru – pauză atât pentru antrenamentele care au rezistență (aerobă și anaerobă), cât și pentru antrenamentele de viteză. Combinația de prezentări teoretice, întrebări din partea cursanților și lucru pe micro-grup i-a ajutat pe cei prezenți să-și clarifice și stabilească reperele legate de aceste noțiuni.

După-amiaza a fost petrecută în cadrul bazei de antrenament a clubului FC Rapid 1923, cu scopul de a observa într-o sesiune de antrenament monitorizată cu sistem Polar Team PRO (GPS+HR) diferența dintre antrenamentul izolat și cel integrat pentru diverse intensități ale antrenamentului de rezistență.

Cursanții au observat legătura care se creează în cadrul unui exercițiu între temele tehnico-tactice si cerințele fizice ale exercițiului, de a își nota aspectele esențiale și de a pune întrebări la finalul sesiunii pentru clarificări.

Ziua de marți a început alături de Armando Lungu, preparator fizic la FC Rapid 1923, care a prezentat și explicat în detaliu raportul HR și GPS al antrenamentului monitorizat în prima zi, explicând impactul fiecărei variabile și legătura dintre acestea; apoi le-a descris conceptul de „RPE – Rate of Perceived Exertion”, un instrument util de evaluare a intensității antrenamentului prin oferirea de feedback din partea jucătorilor. În continuare, în cadrul părții teoretice cursanții au învățat despre importanța dozării efortului în micro-ciclu și în sesiunea de antrenament, dar și cum să folosească dozarea efortului într-o sesiune de antrenament pentru organizarea acestuia.

După-amiaza a fost petrecută în cadrul sălii de forță a clubului FC Rapid 1923, pentru a urmări desfășurarea unui antrenament care a început cu prevenție (consolidare/stabilizare musculară) și urmat de un antrenament de regenerare cu ajutorul unei echipe de juniori U17. Alături de preparatorul fizic, cursanții au înțeles atât nevoia antrenamentului de regenerare, cât și structura și conținutul unui astfel de antrenament.

Ultima zi a modulului i-a implicat pe cursanți în lucru pe micro-grupuri cu scopul de a învăța cum să construiască o sesiune de antrenament integrat cu obiective tehnico-tactice și de dezvoltare fizică.

Toate acestea le sunt necesare în cadrul echipelor pe care le antrenează, cu scopul de a dezvolta jucătorul atât individual, cât și în cadrul echipei.

„Încheiem un nou curs de licențiere UEFA B organizat la București alături de 26 de cursanți care au dat dovadă pe parcurs de dorință de învățare, implicare și curajul de a duce o schimbare pozitivă în clubul de care aparțin și de a contribui semnificativ la dezvoltarea personală și profesională a jucătorilor. Cu siguranță vor aplica tot ceea ce au învățat, înțeles și aflat pe parcursul celor 8 luni de studiu și se vor alătura colegilor licențiați care deja au impact la nivelul fotbalului amator. Mulțumim colectivului de coach educators care au contribuit pe parcursul cursului în procesul de predare teoretică și practică, cei care au prezentat, exemplificat, au demonstrat practic și au oferit feedback constructiv, în momentele cheie”, a declarat Lucian Burchel, director SFA.