În lunile martie și aprilie, echipa proiectului proiectului Football Integrating Refugees and Asylum Seekers a vizitat centrele regionale implicate. Următorul pas sunt antrenamentele și turneele dedicate beneficiarilor.

Întâlnirile au fost în principal cu reprezentanții Centrelor Regionale de Proceduri și Cazare, ONG-uri și alți reprezentanți ai comunităților gazdă din orașele vizate. Au fost vizitate centrele din București, Giurgiu, Rădăuți, Șomcuța Mare, Timișoara și Galați.

În următoarea etapă, vor avea loc turnee de fotbal în fiecare centru, la care vor participa echipe formate din refugiați și solicitanți de azil, precum și reprezentanți ai comunităților locale. Scopul turneelor este acela de a acționa ca o legătură între refugiați și comunitatea gazdă, respectiv piața muncii din fiecare comunitate.

Primul turneu este planificat pentru 20 iunie 2022, la București, de Ziua Mondială a Refugiatului.

În pregătirea primului turneu, vor începe și sesiunile de antrenament cu beneficiarii din cadrul proiectului.

Proiectul coordonat de Federația Română de Fotbal face parte din inițiativa Comisiei Europene, „Sport as a tool for integration and social inclusion of refugees” și se desfășoară până în 2024.