Reprezentanții Hypercube, partenerul FRF în proiectul care își propune implementarea unui nou sistem competițional în Cupa României, s-au întâlnit în cursul acestei săptămâni cu toate părțile interesate: membrii echipei federale, deținătorii de drepturi, conducători de cluburi din primele trei ligi, asociații județene, jurnaliști, suporteri, sindicatul fotbaliștilor.

Firma olandeză care a contribuit la modelarea formatelor UCL și Europa League, EURO 2016 și ale campionatelor din Țările de Jos, Belgia, Portugalia, Norvegia, Danemarca, Austria, Elveția a dorit să afle de la participanții la întâlniri care sunt aspectele pozitive și cele negative ale actualului sistem din Cupă, care sunt provocările și a luat notă de propunerile venite din partea celor implicați în fenomen.

În cadrul întâlnirilor, reprezentanții Hypercube au prezentat și un posibil format care, în primele faze ale competiției, ar include un sistem cu grupe.

Pornind de la feedbackul pozitiv primit de la participanți și în urma analizării tuturor datelor colectate și a celor care urmează să mai fie furnizate de departamentul competiții FRF, olandezii vor genera simulări pentru a putea estima impactul implementării unui nou format competițional. Întâlnirile vor continua în ianuarie și februarie 2022, când ar urma să fie livrată și o formă finală a proiectului aprobat în ședința Comitetului Executiv din 3 noiembrie 2021.

Structura optimizată a Cupei României în baza căreia ar urma să se desfășoare viitoarele ediții își propune să aducă mai mulți spectatori pe stadioane, o creștere a audiențelor tv, a veniturilor din sponsorizări și un nivel de joc mai bun, fiind, în același timp, ușor de adaptat la modificările din calendarul național și internațional.