La finalul anului 2025, facem retrospectiva fotbalului românesc în imagini, pe frf.ro! Indiferent că vorbim de competiții, loturi naționale sau proiecte de dezvoltare la nivel juvenil, am selectat fotografii memorabile și le-am organizat în galerii foto care spun povestea acestui an.
Aproximativ 335.000 de copii au fost înscriși în sezonul trecut în competițiile grassroots pe care Federația Română de Fotbal le-a organizat alături de Ministerul Educației, prin programul Fotbal în Școli: este vorba de Cupa Tymbark Junior, ONSS Fotbal Cupa Tymbark Junior, ONSS Cupa ING și Cupa Satelor!
Numărul este însă și mai mare dacă luăm în calcul și programul UEFA Disney Playmakers, care în 2026 ajunge la a șaptea ediție în România, precum și Cupa Liceelor „Playerfy”, unde FRF a devenit partener începând cu anul acesta.
Iată cele mai spectaculoase imagini din fotbalul grassroots, unde pasiunea creează drumul spre performanță:
1. Cupa Tymbark Junior. Finaliștii din cadrul ediției 2024-2025 a Cupei Tymbark Junior au avut ocazia de a-și arăta pasiunea și determinarea chiar în inima Bucureștiului, pe Stadionul „Arcul de Triumf” – timp de 3 zile, emoția, energia și fotbalul au fost la ele acasă. Aproape 400 de copii din categoriile de vârstă U10 și U12 din toată țara, băieți și fete, s-au luptat pentru titlul de campioni ai celei mai mari competiții de fotbal pentru elevii din România – Cupa Tymbark Junior.

2. Cupa Satelor – fete. 2025 a fost primul an în care competiția Cupa Satelor a avut rezervată o categorie exclusivă pentru fete U13, marcând un moment important pentru dezvoltarea fotbalului feminin la nivel grassroots. Până în acestă ediție, fetele puteau participa doar în regim mixt, alături de băieți, în cadrul competiției. Prima campioană la această categorie a fost Școala Gimnazială Giulești din Maramureș!

3. Cupa Satelor – băieți. Ajunsă la ediția cu numărul 7, Cupa Satelor, competiție organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată copiilor U13 din mediul rural, și-a desfășurat faza finală chiar începând cu data de 1 iunie, Ziua Copilului! La băieți, competiția a fost câștigată de Școala Gimnazială Nr. 1 Mârșani, una dintre comunele care se regăsesc printre finaliste.
Începând cu ediția 2025-2026, competiția care până acum s-a adresat copiilor U13 se extinde și pentru categoria U11 (fete și băieți), marcând prima participare a ciclului primar în cadrul turneului, iar PENNY devine sponsor principal al Cupei Satelor.

4. EDU Camp. În luna iunie, Academia Națională de Fotbal a organizat cea de-a doua ediție EDU Camp, o tabără de 3 zile la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia la care au participat câștigătorii Cupei Satelor. Copiii au avut ocazia și să meargă la cele două semifinale UEFA EURO U19, dar și să poarte o discuție cu Lucian Sănmărtean, fost jucător al naționalei României și antrenor secund al reprezentativei U21. Tabăra s-a încheiat cu Mini-turneul de fotbal „Cupa B.R.A.V.O.”, în cadrul căruia au fost premiate atât reușitele fotbalistice, dar și spiritul fair-play-ului arătat de jucători și jucătoare.

5. ONSS Cupa ING. Aproximativ 165.000 de elevi s-au întrecut în sezonul trecut în competiția ONSS Cupa ING, competiție dedicată băieților și fetelor la categoriile de vârstă U14, U16 și U18 și organizată de Federația Română de Fotbal în colaborare cu Ministerul Educației (M.E.), cu sprijinul ING Bank. Anul acesta, fazele finale ale competiției au avut loc la Bistrița-Năsăud (echipele de fete) și Bacău (echipele de băieți).

6. Liga Liceelor „Playerfy”. Liga Liceelor Playerfy” este o competiție unde sportul și educația merg mână în mână, care oferă elevilor din București un mediu sănătos și potrivit pentru a-și dezvolta abilitățile sportive și fizice! În 2025, numărul echipelor din competiție a fost extins la 32, iar peste 3.000 de elevi au avut oportunitatea de a participa la turneu, unde FRF a fost pentru prima oară partener. Campioana din 2025 a fost Colegiului Tehnic Feroviar „Mihai I”!

7. Silent Day în competițiile de juniori. În cadrul campaniei B.R.A.V.O., cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, marcată anual pe 20 noiembrie, FRF a inițiat Silent Day – o zi de meci în tăcere, la partidele din competițiile juniori aflate sub egida FRF, categoriile de vârstă U13 – U14. Pe durata meciurilor din weekendul 22-23 noiembrie, părinții și antrenorii nu vor avea voie să se facă auziți. Scopul “Silent Day” este de a oferi copiilor un spațiu liber de presiune, în care să se bucure de joc, să ia decizii și să se exprime fără teama evaluării constante din tribune sau de pe margine.

8. Mesajul B.R.A.V.O., la iMapp. Cea de-a 10-a ediție iMapp Bucharest s-a desfășurat în perioada 20-21 septembrie, reunind artiști internaționali și sute de mii de spectatori. Printre proiecțiile spectaculoase de pe fațada Palatului Parlamentului s-a regăsit și clipul dedicat platformei B.R.A.V.O., prin care FRF transmite mesajul său de respect, fair-play și bucurie a fotbalului.

9. UEFA Disney Playmakers, ediția a șaptea. Programul a ajuns în prezent la ediția numărul 7, cu peste 13.000 de participante și peste 600 de instructori formați pentru a livra programul în urma training-urilor organizate de echipele GROW și Fotbal Feminin din cadrul Federației Române de Fotbal. În această ediție, s-au alăturat programului 32 de profesori din 29 de instituții noi, atât școli, cât și grădinițe și cluburi sportive.

10. Ora de Fotbal. Pe 12 noiembrie 2025, la Federația Română de Fotbal, a început distribuirea kit-urilor dedicate disciplinei opționale “Ora de Fotbal”. Evenimentul a reunit profesori din 92 de școli ale Capitalei, care au fost întâmpinați de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. 641 de școli au fost înscrise în programul prin care va fi introdusă în școli materia opțiunală menită să sprijine dezvoltarea fotbalului de bază și formarea unor noi generații pasionate de sport.












