Facebook: FC Viitorul

Itu, Merloi, Ghiță și Munteanu sunt jucătorii care au reușit să puncteze în această etapă.

Etapa a 17-a a Ligii 1 a fost una în care fotbaliștii eligibili regulii U21 au avut realizări importante. Patru dintre aceștia și-au trecut numele pe lsita marcatorilor, Cătălin Itu de la CFR Cluj, George Merloi de la Academica, Virgil Ghiță și Louis Munteanu, ambii de la Viitorul.

Itu a ajuns la trei reușite în actualul sezon, Merloi a punctat în premieră în Liga 1, în timp ce pentru Virgil Ghiță golul cu Sepsi a fost primul al sezonului. Tânărul Louis Munteanu a înscris pentru a doua oară în prima divizie.

Tot în această rundă a debutat în Liga 1 un alt jucător U21: Alex Negrea care a jucat 81 de minute pentru Chindia Târgoviște.

În total, au evoluat 33 de jucători U21, 30 dintre aceștia fiind titulari și 20 integraliști.

CFR Cluj – Chindia 4-0
Au marcat: Itu (3), Bordeianu (71, 79), Camora (86)
CFR: Itu (integralist), Costache (titular, 61 de minute)
Chindia: Aioani (integralist), Dumiter (integralist), Negrea (titular, 81 de minute)

Politehnica Iași – Voluntari 2-2
Au marcat: Passaglia (77), Cristea (83) / Căpățînă (38), Țîră (66)
Poli Iași: Târnovanu (integralist), Horșia (titular, 53 de minute)
Voluntari: I. Gheorghe (integralist), Mățan (titular, 83 de minute)

FCSB – Astra 1-3
Au marcat: Gnohere (18) / Alibec (30, 60), Enache (90+5)
FCSB: Oaidă (integralist), Man (integralist), Coman (integralist), Moruțan (din minutul 61)
Astra: Dima (integralist), Șerban (titular, 7 minute)

Academica – Dinamo 2-2
Au marcat: Cebotaru (11 – pen.), Merloi (22) / Sorescu (32), Perovic (45+2)
Academica: Șut (integralist), Merloi (titular, 69 de minute), R. Ion (din minutul 69)
Dinamo: Ciobotariu (integralist), Moldoveanu (titular, 45 de minute)

Gaz Metan – FC Botoșani 0-0
Gaz Metan: Velisar (integralist), Olaru (integralist)
Botoșani: Haruț (integralist), Chindriș (integralist)

Universitatea Craiova – Hermannstadt 3-0
Au marcat: Bancu (39), Cicâldău (68), Viera (76 – autogol)
Craiova: Baiaram (integralist), Nițu (titular, 58 de minute)Â
Hermannstadt: Buzan (integralist), Opruț (titular, 45 de minute)

Viitorul – Sepsi 4-1
Au marcat: Ghiță (4), Munteanu (52), Rivaldinho (78), Matei (86 – pen.) / Căbuz (27 – autogol)
Viitorul: Ghiță (integralist), Ciobanu (integralist), Munteanu (din minutul 18)
Sepsi: Kilyen (integralist), Carnat (titular, 40 de minute)

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa a 17-a Ligii 1, ediția 2019-2020
Portari: Aioani (Chindia), Târnovanu (Poli Iași)
Fundași: Dima (Astra), Ciobotariu (Dinamo), Velisar (Gaz Metan), Haruț (Botoșani), Chindriș (Botoșani), Opruț (Hermannstadt), Ghiță (Viitorul), Kilyen (Sepsi)
Mijlocași: Itu (CFR), Costache (CFR), Negrea (Chindia), Horșia (Poli Iași), I. Gheorghe (Voluntari), Mățan (Voluntari), Oaidă (FCSB), Moruțan (FCSB), Șerban (Astra), Șut (Academica), Merloi (Academica), R. Ion (Academica), Olaru (Gaz Metan), Baiaram (Craiova), Nițu (Craiova), Buzan (Hermannstadt), Ciobanu (Viitorul), Carnat (Sepsi)
Atacanți: Dumiter (Chindia), Man (FCSB), Coman (FCSB), Moldoveanu (Dinamo), Munteanu (Viitorul)

Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați  de  echipele din Liga 1.