Mijlocașul celor de la Politehnica Iași a ajuns la trei reușite în actualul sezon, în timp ce fundașul stânga al Gazului a marcat un gol fabulos contra celor de la FCSB.
Runda a șaptea a Ligii 1 a fost una importantă pentru jucătorii eligibili regulii implementate de FRF, șase dintre aceștia trecându-și numele pe lista marcatorilor: Ovidiu Horșia, George Câmpanu, George Ganea, Darius Olaru, Mihai Velisar și Denis Ciobotariu.
Același număr de goluri s-a marcat și în etapa inauguralăa actualului sezon, acesta fiind de altfel și recordul de reușite ale jucătorilor U21 în actuala ediție de campionat.
În acest moment, Horșia este golgheter-ul marcatorilor U21, cu trei reușite. Un alt fotbalist care are evoluții foarte bune este Mihai Velisar de la Gaz Metan Mediaș, cel care a marcat al doilea său gol în Liga 1. Nu a fost o reușită oarecare, ci un gol spectaculos marcat chiar în poarta vicecampioanei FCSB, în victoria cu 4-0 e medieșenilor.
Pentru George Câmpanu, reușita contra campioanei CFR a fost prima în Liga 1, mijlocașul de 18 ani debutând în prima divizie în urmă cu o lună. Și pentru Denis Ciobotariu, golul marcat cu Hermannstadt reprezintă o premieră, fiind primul în Liga 1.
În total, în această etapă au evoluat 33 de fotbaliști U21, 30 fiind titulari și 14 integraliști.
Politehnica Iași – Chindia 2-2
Au marcat: Lohaj (15), Horșia (23) / Neguț (27), Voduț (50)
Poli Iași: Horșia (integralist), F. Cristea (titular, 45 de minute)
Chindia: Aioani (integralist), Neciu (titular, 45 de minute)
Universitatea Craiova – Astra 1-0
A marcat: Bancu (68)
Craiova: Mihăilă (integralist), Markovic (titular, 38 de minute)
Astra: Simion (integralist), Grecu (titular, 15 minute)
Academica Clinceni – Sepsi 1-1
Au marcat: Cebotaru (24 – pen.) / Karanovic (36)
Academica: Șut (integralist), Al. Popescu (titular, 73 de minute)
Sepsi: Kilyen (integralist), Hamed (titular, 18 minute)
CFR Cluj – FC Botoșani 4-1
Au marcat: Pereira (19), Deac (25, 73 – pen.), Păun (37) / Câmpanu (79)
CFR: Costache (integralist), Itu (titular, 62 de minute)
Botoșani: Haruț (integralist), Chindriș (titular, 62 de minute), Andronic (titular, 56 de minute), Câmpanu (din minutul 56)
Viitorul – Voluntari 4-0
Au marcat: Iancu (16), Ganea (55), Houri (82), Rivaldinho (88)
Viitorul: Boboc (integralist), Mățan (titular, 45 de minute), Ganea (titular, 60 de minute)
Voluntari: I. Gheorghe (integralist), Costin (titular, 45 de minute)
Gaz Metan – FCSB 4-0
Au marcat: Olaru (17), M. Constantin (58 – pen.), Cardoso (65 – pen.), Velisar (85)
Gaz Metan: Velisar (integralist), Olaru (titular, 66 de minute)
FCSB: A. Vlad (titular, 35 de minute), Oaidă (integralist)
Dinamo – Hermannstadt 3-0
Au marcat: Ciobotariu (19), Nistor (65 -pen.), Klimavicius (75)
Dinamo: Ciobotariu (integralist), Neicuțescu (integralist), R. Grigore (din minutul 89)
Hermannstadt: Opruț (titular, 28 de minute), Cordea (titular, 83 de minute), Sîntean (din minutul 83)
Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa a 7 a Ligii 1, ediția 2019-2020
Portari: Aioani (Chindia), A. Vlad (FCSB)
Fundași: Neciu (Chindia), Kilyen (Sepsi), Haruț (Botoșani), Chindriș (Botoșani), Boboc (Viitorul), Velisar (Gaz Metan), Ciobotariu (Dinamo), R. Grigore (Dinamo), Opruț (Hermannstadt)
Mijlocași: Horșia (Poli Iași), F. Cristea (Poli Iași), Mihăilă (Craiova), Simion (Astra), Grecu (Astra), Șut (Academica), Hamed (Sepsi), Costache (CFR), Itu (CFR), Câmpanu (Botoșani), Mățan (Viitorul), I. Gheorghe (Voluntari), Costin (Voluntari), Olaru (Gaz Metan), Oaidă (FCSB), Neicuțescu (Dinamo)
Atacanți: Markovic (Craiova), A.Popescu (Academica), Andronic (Botoșani), Ganea (Viitorul), Cordea (Hermannstadt), Sîntean (Hermannstadt)
Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 1.