Foto: Sport Pictures

Odată cu partida de joi seara de la Sfântu Gheorghe s-au încheiat toate jocurile din cele 30 de runde ale sezonului regular. E momentul să trecem în revistă recordurile și bornele atinse de tinerii fotbaliști înainte de startul play-off-ului și play-out-ului.

Cluburile au obligativitatea de a avea în permanență pe teren un jucător U21 (născut începând cu 1 ianuarie 2000).  

Iată cifrele din dreptul jucătorilor U21 din Liga 1 după primele 30 de etape:

  • 93 de jucători U21 au evoluat în sezonul regular.
  • 62 de goluri au marcat aceștia pe parcursul celor 30 de etape.
  • 25 de jucători U21 au debutat, până acum, în actualul sezon, cei mai mulți la Farul Constanța și FC Voluntari (câte 4), Petrolul și Universitatea Cluj (câte 3).
  • Etapele 8 și 13 au fost cele în care au evoluat cei mai mulți tineri jucători – 40.
  • Etapa 7 a fost cea în care fotbaliștii U21 au marcat cele mai multe goluri în sezon – 5.
  • 7 jucători U21 au marcat în premieră în Liga 1: Oroian (Hermannstadt), Pitu, Borza, Mazilu (Farul), Atănase (Chindia), Albu (U Craiova 1948), M. Bratu (Petrolul).
  • 11,01% din golurile marcate în Superligă, 2022-2023, au fost înscrise de jucători U21 (62 din 563).
  • Cluburile cu cei mai mulți jucători U21 folosiți:
    • Farul Constanța – 14
    • UTA Arad – 9
    • FCSB, Universitatea Craiova, CS Mioveni, FC Argeș – 8
    • FC Voluntari 7
  • Echipele cu cele mai multe goluri U21:
    • Farul Constanța – 19
    • FC Rapid 1923 – 9
    • Universitatea Craiova – 8
    • FCSB – 6
  • Cei mai mulți marcatori U21:
    • Farul Constanța – 6
    • FCSB – 3
    • CFR Cluj, FC Rapid 1923, UTA Arad, Chindia – 2
  • Topul marcatorilor U21:
    • Sefer (Rapid) – 6
    • Pitu (ex-Farul) – 5
    • Munteanu, Grameni (Farul), Ișfan (FC Argeș/Universitatea Craiova), Miculescu (UTA Arad/FCSB) – 4
    • Mazilu (Farul), Oct. Popescu (FCSB), Pănoiu (Rapid), Markovic, Baiaram (Universitatea Craiova) – 3