Enes Sali a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 Foto: Facebook Farul Constanța

Până la pauza de iarnă în Liga 1 s-au disputat 21 de runde în care mai mulți tineri jucători au impresionat sau și-au obținut un rol important în echipele lor.

Începând din acest sezon, cluburile au obligativitatea de a avea în permanență pe teren un singur jucător U21, spre deosebire de anii anteriori, când regulamentul prevedea 2 jucători U21 la startul meciului și cel puțin unul pe teren până la finalul partidei. Decizia a fost luată în Comitetul Executiv al FRF din 27 iunie 2021, când s-a decis și introducerea unui plafon financiar minim de investiții în propria academie în următorii 3 ani: din 2022, sezonul care începe vara viitoare, minimum 5% din venituri, din 2023 procentul crește la 6,5%, iar din 2024 procentul să ajungă la 7,5%.

Iată cele mai importante borne atinse de tinerii din prima divizie în această primă parte a sezonului 2021-2022:

  • 84 de jucători U21 au evoluat în primele 21 de etape din Liga 1. Dintre aceștia, 38 au debutat pe prima scenă a fotbalului românesc în această ediție de campionat.
  • 39 de jucători U21 au evoluat în etapele 6 și 21, recordul acestui sezon până în acest moment.
  • Echipele cu cei mai mulți U21 folosiți
    • 12 – Farul Constanța, Dinamo
    • 7 – FCSB, FC Rapid
    • 6 – Chindia Târgoviște
    • Cei mai puțin jucători U21 au folosit FC Botoșani (2), Sepsi, CFR Cluj și FC Argeș (câte 3).
  • 15 ani, 6 luni și 21 de zile avea Enes Sali (Farul Constanța) când a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 (Farul – Clinceni 5-0, etapa 8).
  • 39 de goluri au marcat jucătorii U21 în acest sezon de Liga 1, însumând 11,27% din totalul golurilor înscrise. 8 tineri au marcat în premieră în prima divizie.
  • 5 goluri au marcat jucătorii U21 în etapa 4, recordul de până acum al acestei ediții de campionat.
  •  Echipele cu cele mai multe goluri U21
    • 11 goluri – Universitatea Craiova (3 marcatori)
    • 9 goluri – FCSB (2 marcatori)
    • 6 goluri – UTA Arad (un marcator)
    • 5 echipe încă nu au reușit să puncteze prin jucători U21 (U Craiova 1948, Mioveni, Chindia, Dinamo și Voluntari)
  •  Topul marcatorilor U21
    • 6 goluri – Jovan Markovic (Universitatea Craiova), David Miculescu (UTA Arad)
    • 5 goluri – Ianis Stoica (FCSB)
    • 4 goluri – Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj)
    • 3 goluri – Alex Cîmpanu (Universitatea Craiova)
  • Foto: Facebook FC Botoșani

    1890 de minute a bifat Bogdan Racovițan (foto) pentru FC Botoșani în actualul sezon, fiind singurul jucător U21 integralist.

  • Echipele cu cele mai multe apariții U21 / etapă (medie)
    • 3,8 – Dinamo
    • 3,4 – Universitatea Craiova
    • 3,2 – Farul Constanța
    • 2,5 – FC Rapid
    • 2,3 – FCSB
    • Echipele cu cele mai puține apariții U21 / etapă, în medie, sunt FC Botoșani (1,04) și Voluntari (1,1).
  • Echipele care acordă cele mai multe minute jucătorilor U21 (medie/apariție)
    • 86,1 – FC Botoșani
    • 76 – Voluntari
    • 67,6 – U Craiova 1948
    • 66,7 – CFR Cluj
    • 63,5 – Mioveni
    • Cele mai puține minute/apariție U21 sunt înregistrate în dreptul Farului (38,6 min.), Chindiei (42,7 min.) și FC Rapid (44,6 min.).