Arbitrul român a fost delegat la partida dintre KAA Gent și FC Olexandriya, în ultima etapă a grupelor Europa League. 

Radu Petrescu îi va avea ca asistenți la acest meci pe Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu. Al patrulea oficial a fost desemnat Marcel Bîrsan, în timp ce observatorul va fi din Italia, Alfredo Trentalange.

Gent este liderul grupei I, cu 9 puncte, în timp ce formația ucraineană se află pe ultimul loc, fără șanse de a mai ajunge în primăvara europeană. Meciul dintre cele două formații se va disputa pe stadionul Ghelamco Arena din Belgia, joi, 12 decembrie, începând cu ora locală 21:00!

Brigadă din Turcia la meciul decisiv al campioanei României

CFR Cluj va juca joi seara, de la ora 19:55, meciul decisiv pentru calificarea în primăvara europeană împotriva celor de la Celtic Glasgow.

Partida de pe”Dr. Constantin Rădulescu” va fi condusă la centru de Halis Ozkahya (Turcia), care va fi ajutat la cele două linii de asistenții Ceyhun Sesiguzel și Ekrem Kan. Al patrulea oficial a fost desemnat Alper Ulusoy, tot din Turcia!

Campioana României are nevoie de cel puțin un punct în jocul cu Celtic, formație deja calificată, pentru a merge în primăvara europeană.