Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Surpriza primei zile din cadrul turului 4 al Cupei României a fost reuşită de ocupanta locului 3 din seria 4 a Ligii 3, care a eliminat-o după prelungiri pe una dintre candidatele la promovarea în Liga 1.

Două dintre partidele disputate marţi în Cupa României s-au decis în timpul regulamentar de joc, ambele fiind câştigate de echipele din eşalonul superior. Ripensia a eliminat pe Şoimii Lipova dintr-un penalty transformat de Cosmin Sîrbu, în timp ce liderul eşalonului secund, U Craiova 1948 SA, a marcat de patru ori în poarta Filiaşului, prin Răducanu (2 goluri), Bălan şi Ciolacu.

Celelalte două meciuri ale zilei nu au dus lipsă de suspans, verdictul fiind dat după 120 de minute de joc la Bucureşti, respectiv după lovituri de departajare la Slatina.

Milea a eliminat Rapidul cu un şut de la 25 de metri

Cu un formulă de start a cărei medie de vârstă a fost de 21 de ani şi jumătate, Progresul Spartac a condus de două ori pe Fotbal Club Rapid. Mai întâi, Milea a interceptat o degajare greşită a lui Raul Costin şi l-a servit excelent pe juniorul Cîrlig, care l-a executat pe Tătaru cu un şut imparabil (12). Dulca a restabilit egalitatea după 20 de minute, dar Grigore le-a readus pe gazde în avantaj cu un superb gol din plonjon (37). Pauza le-a găsit pe cele două echipe la egalitate, după ce Adrian Bălan a egalat de la punctul cu var (43).

Schimbările făcute de cei doi antrenori nu au adus ceva nou pe tabela de marcaj, astfel că s-a intrat în prelungiri. Când toată lumea se gândea la lovituri de departajare, cu un minut înainte de fluierul final al celei de-a doua reprize de prelungiri, Milea a luat o acţiune pe cont propriu şi a şutat de la peste 25 de metri, iar mingea a intrat în poartă, deşi Tătaru a dat impresia că nu va avea probleme în a bloca-o. Oaspeţii nu au mai avut timp să restabilească din nou egalitatea şi Progresul Spartac s-a calificat în 16-imile Cupei României.

18 penalty-uri s-au executat la Slatina

În celălalt meci care a ajuns în prelungiri s-au întâlnit două echipe din eşalonul secund, CSM Slatina şi Turris-Oltul. În timpul regulamentar de joc, gazdele au avut superioritate numerică timp de 38 de minute, după eliminarea moldoveanului Damaşcan, fără a-l valorifica pe tabelă. Echilibrul numeric s-a refăcut în minutul 95, după eliminarea lui Cotigă, însă tabela a rămas neschimbată până la finalul prelungirilor, astfel că s-a ajuns la lovituri de departajare.

La 5-4 pentru slătineni, Velcu a apărat penalty-ul lui Silviu Pană, ceea ce ar fi dus Slatina în 16-imi, dar s-a dictat repetarea loviturii, care a fost transformată de această dată. S-a mers umăr la umăr până la 8-8, unde doi juniori de 17 ani au făcut diferenţa. Abel Stan a ratat, dar Adrian Niţă nu şi Turris-Oltul s-a calificat mai departe.

Iată rezultatele şi programul turului 4 al Cupei României:

Marți, 20 octombrie, ora 14:30

CS Şoimii Lipova – AFC Ripensia Timișoara 0-1 (0-1)
Cosmin Sîrbu (32 – pen.)

AFC Progresul 1944 Spartac – Fotbal Club Rapid 3-2 (2-2, 2-2) (foto)
Alexandru Cîrlig (12), Andrei Grigore (37), Răzvan Milea (119) / Alexandru Dulca (32), Adrian Bălan (43 – pen.)

CSM Slatina – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 8-9 (0-0, 0-0, 0-0)

ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 SA 0-4 (0-2)
Robert Răducanu (10, 29), Claudiu Bălan (76), Andrei Ciolacu (82)

ACS Viitorul Şelimbăr – AS FC Universitatea Cluj nu se dispută

Miercuri, 21 octombrie, ora 14:30

CSC Sânmartin – ACS Fotbal Comuna Recea
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS ASU Politehnica Timișoara
ACS SR Municipal Braşov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
ACS Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
ACS Hușana Huși – CSM Focşani 2007
ACS Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău
CSA Axiopolis Sport Cernavodă – AFC Farul Constanţa
ACS Mostiştea Ulmu – AFC Dunărea 2005 Călăraşi
FC Metaloglobus Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti
CS Concordia Chiajna – CS Mioveni
CS Viitorul Dăeşti – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Rezultatele tururilor anterioare ale Cupei României: TURUL I | TURUL II | TURUL III

Din sezonul 2020-2021 al fazei naţionale a Cupei României, au intrat în vigoare o serie de modificări legate de regula de vârstă şi regimul suspendărilor stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020. Astfel, în partidele în care se întâlnesc formații de Liga 2 cu formații de Liga 3, în ceea ce privește regulile de vârstă ale tinerilor jucători, se vor aplica reglementările de la Liga 3.

În conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza testărilor pozitive pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj, observator de arbitri şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

Începând cu jocurile din turul patru al competiţiei, brigăzile de arbitri vor include şi al patrulea oficial, în conformitate cu decizia Comitetului Executiv al FRF din 3 octombrie 2019.

Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

În conformitate cu prevederile articolului 7, alineat c din RSTJF, jucătorii vor trebui să aibă aplicată pe carnetul de legitimare viza medicală acordată de unitatea medico-sportivă competentă.

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ