Pe 7 decembrie, Academia Națională de Fotbal organizează webinarul Strategii de dezvoltare în fotbalul feminin, care va aduna cei mai relevanți actori europeni din fotbalul feminin.
Evenimentul va avea loc online, iar scopul său e să înțelegem mai bine trendurile industriei, să descoperim cum putem aduce sponsorii mai aproape de echipele feminine sau să împărtășim experiențe similare cu cluburile de fotbal din România și din străinătate.
Webinarul este dedicat cu precădere cluburilor de fotbal feminin (sau cu secții de fotbal feminin) din cele 3 ligi din România, dar și cluburilor de copii și juniori, antrenorilor, jucătoarelor sau celor interesați de dezvoltarea fotbalului feminin.
Înscrierile au loc până pe 5 decembrie, iar participarea va fi gratuită, însă în limita a 50 de participanți (aplicațiile vor fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere. Vor avea prioritate cei implicați în cluburile de fotbal feminin din România).
Toate detaliile webinarului sunt disponibile și pe site-ul Academiei Naționale de Fotbal.