Foto: UEFA

În cadrul Top Executive Programme UEFA, președinții asociațiilor naționale și secretarii generali se întâlnesc anual pentru o reuniune de lucru. Anul acesta, pe 29 noiembrie, evenimentul are loc în premieră în capitala României.

Reprezentanții tuturor celor 55 de federații fotbalistice de pe continent, președinți și secretari generali, împreună cu președintele UEFA, Aleksander Ceferin, vor fi la București pe 29 noiembrie 2019 în cadrul Top Executive Programme UEFA. Acest format, creat în 2005, presupune analiza și dezbaterea elementelor strategice privind dezvoltarea fotbalului cu precădere în perspectivă organizațională și de business.

Pentru prima oară, această reuniune va fi găzduită de Federația Română de Fotbal, la București, cu o zi înaintea tragerii la sorți pentru Euro 2020.

Formatul acestui eveniment nu include activități de presă și accesul mass-media.