Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, invită reprezentanții mass-media la o discuție informală, menită să faciliteze un dialog deschis pe teme de actualitate din domeniul arbitrajului, un demers similar cu cel din luna octombrie, la care au participat reprezentanții cluburilor din Superligă.

Întâlnirea, care face parte din strategia de comunicare în ceea ce privește arbitrajul, va avea loc joi, 15 ianuarie, de la ora 12:30, la Casa Fotbalului, în sala Nicolae Dobrin. La eveniment sunt așteptați jurnaliști, reporteri, comentatori, analiști și moderatori de emisiuni interesați de subiectele legate de arbitraj.

În cadrul întrevederii se vor clarifica aspecte privind modul de funcționare și aplicare a sistemului VAR, vor fi prezentate noile reglementări din domeniul arbitrajului, iar participanții vor avea ocazia să analizeze împreună faze de joc și să discute deciziile adoptate în baza acestora.

Accesul în sală cu camere video sau aparate foto nu este permis, întâlnirea fiind una informală, concepută ca un dialog deschis, nu ca o conferință de presă. Un demers similar a avut loc și în luna octombrie, când Kyros Vassaras s-a întâlnit cu reprezentanții cluburilor din Superligă.

Reprezentanții instituțiilor de presă care doresc să participe sunt rugați să trimită o solicitare nominală la adresa [email protected] până miercuri, 14 ianuarie, ora 15:00.

Accesul în sediul FRF se va face prin strada Vasile Șerbănică și va fi permis începând cu ora 12:00.