Federația Română de Fotbal le mulțumește tuturor suporterilor români pentru interesul extraordinar și pentru susținerea constantă a Echipei Naționale. Regretăm sincer faptul că nu au fost disponibile mai multe bilete pentru fanii români la partida Turcia – România, programată la Istanbul, pe 26 martie.
Inițial, Federația Turcă de Fotbal a alocat un număr de 1.900 de bilete pentru suporterii români, reținând diferența până la 2.130 din considerente de siguranță. FRF a insistat pentru respectarea regulamentelor UEFA și, în urma demersurilor făcute, a obținut cota corectă de bilete, reprezentând 5% din capacitatea stadionului, respectiv 2.130 de bilete.
Toate cele 2.130 de bilete au fost puse în vânzare simultan și s-au epuizat în aproximativ 20 de secunde. În momentul lansării vânzării, pe platformă se aflau aproximativ 3.700 de utilizatori, iar imediat după start numărul acestora a crescut la peste 5.000. Fiecare comandă a putut conține maximum 4 bilete. Raportat la o medie de 3 bilete per comandă, rezultă că, dacă luăm în calcul doar cele 3.700 de persoane prezente inițial pe site, aproximativ o cincime dintre acestea a reușit să finalizeze achiziția.
Precizăm că biletele apar ca vândute în momentul în care sunt adăugate în coș, acestea nemaifiind disponibile ulterior, în etapa de personalizare a comenzii cu datele cumpărătorului.
Dorim să subliniem foarte clar că nu există niciun parteneriat cu nicio agenție de turism, iar niciunul dintre cele 2.130 de bilete nu a fost distribuit către acestea. Îi rugăm pe suporteri să manifeste prudență și să se asigure că vor beneficia de condiții de siguranță la meci, întrucât eventualele bilete achiziționate din alte surse, dacă acestea există cu adevărat, nu se află în sectorul dedicat suporterilor români.
De asemenea, recomandăm ferm evitarea platformelor de re-sale și a altor site-uri neoficiale. Biletele sunt securizate, personalizate și pot fi urmărite, fiind emise pe numele persoanei care le-a comandat. În situația în care se dovedește specula, există posibilitatea anulării biletelor.
FRF încearcă să suplimenteze numărul de bilete alocate fanilor români. De asemenea, conform informațiilor primite, Federația Turcă de Fotbal intenționează să pună în vânzare bilete cu aproximativ o săptămână înainte de meci. Suporterii români pot încerca să achiziționeze bilete și în acest mod, cu respectarea condițiilor impuse de organizator, condiții care nu au fost deocamdată comunicate oficial.
FRF și Echipa Națională de Fotbal a României mulțumesc suporterilor pentru susținerea extraordinară și pentru interesul uriaș arătat, un interes care mai adaugă o cărămidă la zidul de încredere pe care dorim să îl construim împreună.
Hai, România! Credem împreună! Luptăm împreună!