În perioada martie – aprilie 2024, Academia Națională de Fotbal a organizat trei noi sesiuni ale cursului Principiile bunei guvernanțe transpuse în practică, dedicat președinților și secretarilor generali ai Asociațiilor Județene de Fotbal.

Pentru a oferi ocazia tuturor președinților AJF-urilor să participle, cursul a fost organizat în 3 zone ale țării: București (20-22 martie), Cluj-Napoca (3-5 aprilie) și Iași (24-26 aprilie).

În total, la cele trei întâlniri au participat 44 de reprezentanți ai AJF-urilor. Secțiunea de formare s-a axat pe dezvoltarea competențelor de elaborare a unor strategii la nivel regional, iar temele generale abordate au fost despre Strategia FRF, filosofia fotbalului românesc, dezvoltarea fotbalului feminin în România și documentele strategice ca instrument de dialog cu autoritățile publice.

Printre indicatorii de succes ai programului se numără rata de participare de aproape 100%, gradul de implicare individuală a participanților, precum și reacțiile colectate în urma întâlnirilor, care vor servi la îmbunătățirea continuă a ofertei educaționale. Conform feedback-ului, participanții au apreciat că au putut acumula noi cunoștințe și abilități, dar au și înțeles nevoia de a elabora o strategie, „cu o viziune comună în ceea ce privește modul de lucru organizațional și la nivel macro”. 

Scopul programului educațional este adoptarea principiilor bunei guvernanțe în fotbal la nivel regional, iar obiectivele se referă la dezvoltarea competențelor manageriale, dobândirea instrumentelor necesare elaborării documentelor strategice, adoptarea la nivel regional a unor instrumente de lucru și a unei culturi organizaționale conform principiilor bunei guvernanțe.

Cunoștințele dobândite în cadrul programului de formare vor fi utilizate în următoarea etapă de către reprezentanții Asociațiilor Județene de Fotbal la elaborarea și adoptarea strategiilor proprii, aliniate cu Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2021 – 2026, acțiune care se va desfășura cu sprijinul formatorilor Academiei Naționale de Fotbal. În vederea elaborării strategiei, aceștia vor face analiza propriei organizații, iar la un termen de 3-6 luni vor reevalua obiectivele stabilite.

Academia Națională de Fotbal va continua investiția în educație prin proiecte dedicate cluburilor și Asociațiilor Județene de Fotbal.