Federația Română de Fotbal anunță că PENNY, parte a companiei germane REWE Group, este partener oficial al UEFA Under 21 Championship 2023, organizat de România și Georgia.

Retailerul german devine, astfel, primul partener oficial al turneului final al Campionatului European Under 21 din România, competiție care se va desfășura în perioada 21 iunie – 8 iulie 2023. Acest turneu este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului pentru fanii fotbalului din întreaga lume și este o oportunitate unică pentru tinerii jucători de a-și demonstra talentul.

Prin acest nou parteneriat, PENNY își reafirmă susținerea pentru fotbal și, în special, pentru tinerii fotbaliști, după ce începând din 2021 a sprijinit toate loturile naționale ale României, fiind totodată sponsor al primei reprezentative.

Țara noastră va găzdui nu mai puțin de 15 meciuri ale turneului final: la București se vor disputa meciurile Grupei B, din care fac parte România, Spania, Ucraina și Croația, plus un meci din sferturile competiției și o semifinală. Iar la Cluj-Napoca se vor desfășura meciurile Grupei D în care se vor înfrunta Franța, Italia, Norvegia și Elveția și, apoi, un sfert de finală.

Partidele vor avea loc pe stadioanele Steaua și Rapid-Giulești în București și pe Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu la Cluj-Napoca. Programul meciurilor și alte detalii despre competiție găsiți pe https://www.frf.ro/under21/.

Georgia va găzdui întâlnirile din Grupa A, din care fac parte Portugalia, Țările de Jos, Belgia și Georgia și cele din Grupa C, unde se află Germania, Anglia, Cehia, Israel, iar apoi două sferturi de finală, o semifinală și finala competiției.

Despre PENNY
Este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda,Bacău și Filiasi. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 339 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.