La inițiativa Federației Române de Fotbal, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia a găzduit, la începutul lunii noiembrie, cantonamentul naționalei SOS Satele Copiilor, formată din 15 copii și tineri susținuți de organizația umanitară.

Cei 15 participanți, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani au fost selectați în urma unui turneu de fotbal, desfășurat anterior la Satul SOS din Cisnădie (Sibiu). Scopul cantonamentului a fost familiarizarea tinerilor jucători cu fotbalul de performanță, astfel încât aceștia să-și dezvolte încrederea de sine, abilitățile de lucru în echipă, disciplina, comportamentul fair-play și să intre în contact cu sportivi, care le pot deveni modele în viață.

În afara antrenamentelor care s-au desfășurat la Mogoșoaia, locul unde se pregătește și naționala de seniori a României, cei 15 jucători și antrenorii lor au participat, în data de 1 noiembrie, la meciul de cupă dintre CSA Steaua și Rapid, au făcut pe 2 noiembrie o vizită la Arena Națională și la Casa Fotbalului și au jucat, pe 3 noiembrie, un meci în compania unei echipe formate din reprezentanți ai Asociației Casa Bună și Asociației Concordia. Lovitura de început a fost dată de secundul echipei naționale, Florin Constantinovici, sub privirile jurnalistei sportive Ioana Cosma.

SOS Satele Copiilor România derulează la nivel național programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Asistență maternală), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), dar și programe educaționale (SOS Planet AfterSchool), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc, atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor implementează și programe dedicate familiilor din Ucraina.

Prin strategia de sustenabilitate ”Mai Puternici Împreună”, adoptată în anul 2021, Federația Română de Fotbal a devenit prima organizație sportivă din România care dă viață principiilor responsabilității sociale, cu 11 direcții de acțiune în domeniile drepturilor omului și protecției mediului. Cantonamentul organizat în colaborare cu SOS Satele Copiilor materializează angajamentul FRF de a oferi tinerilor din medii defavorizate o șansă în plus de integrare socială, prin intermediul fotbalului.