De luni, 26 mai, o parte din jucătorii convocați de Daniel Pancu au început pregătirea pentru meciurile pe care România le va disputa la EURO 2025.
La antrenamentul de ieri, selecționerul a avut la dispoziție 10 jucători. Plecarea către cantonamentul premergător turneului final, cel din Austria, este programată pentru joi, 29 mai. Mai multe detalii despre programul tricolorilor sunt disponibile aici.
Lotul preliminar conovat de selecționerul Daniel Pancu:
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Mario Tudose (CFC Argeș), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite);
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Rareș Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani);
ATACANȚI: Louis Munteanu* (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia).
Lotul final de 23 de jucători pentru EURO va fi anunțat pe 4 iunie.
*Louis Munteanu se regăsește și în lotul convocat de selecționerul primei reprezentative a României, Mircea Lucescu, pentru meciurile cu Austria și Cipru din luna iunie. Acesta va face pe parcurs joncțiunea cu reprezentativa de tineret
Grupele EURO 2025
- Grupa A: Slovacia, Spania, Italia, ROMÂNIA
- Grupa B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia
- Grupa C: Portugalia, Franța, Polonia, Georgia
- Grupa D: Finlanda, Țările de Jos, Ucraina, Danemarca
Programul complet al meciurilor din grupa tricolorilor:
- Miercuri, 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava, ora 19:00) | Italia – România (Trnava, ora 22:00)
- Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00) | Slovacia – Italia (Trnava, ora 22:00)
- Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00) | Spania – Italia (Trnava, ora 22:00)
*Orele de start în România
Fii și tu parte din galeria României la EURO 2025
Cu gândul la atmosfera creată de fanii naționalei pe stadioanele din Germania în vara anului trecut, tinerii tricolori îi așteaptă pe aceștia și alături de ei, la EURO 2025 din Slovacia! Suporterii României își pot achiziționa biletele pentru meciurile de la EURO ale tricolorilor U21 de pe www.under21tickets.sk/en.
Prețul biletelor pentru faza grupelor variază între 12 și 15 euro, în funcție de categorie.
Biletele pentru sferturile de finală și semifinale au prețuri între 16 și 20 euro, în timp ce pentru finală, prețurile sunt între 20 și 25 euro.
Copiii cu vârste între 6 și 15 ani beneficiază de un discount de 50% din prețul biletelor, iar persoanele cu vârsta peste 65 de ani de un discount de 20%. Mai sunt disponibile discounturi de 20% pentru pachetele ce includ meciurile dintr-un oraș sau meciurile unei echipe naționale.
Fiecare persoană poate achiziționa maximum 4 bilete la fiecare partidă.