Foto: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Au mai rămas două săptămâni până la startul turneului final al UEFA Under-19 Futsal Championship, competiție care va fi găzduită de „Olivo Arena” din Jaén, Spania.

Naționala României, pregătită de Robert Lupu, face parte din grupul select al celor mai bune opt echipe din Europa, și va debuta la EURO 2022 duminică, 4 septembrie, în meciul-vedetă al primei etape, împotriva naționalei țării gazdă, Spania, nimeni alta decât deținătoarea trofeului! România va da piept în cel de-al doilea meci cu Ucraina, iar în ultima etapă cu naționala Croației, vicecampioana Europei.

De astăzi, tricolorii se află la București, etapa finală a pregătirilor pentru participarea la turneul final al Campionatului European. Robert Lupu, care îl va avea alături ca și până acum pe Endre Kacso, selecționerul primei noastre reprezentative, este optimist, deși e conștient că pe tricolorii mici îi așteaptă meciuri infernale la Jaén.

„Ne reunim așadar la Bucuresti. Vom încerca în acest cantonament să pregătim echipa cât mai bine și să alegem strategia cea mai bună pentru cele trei jocuri din grupă. Va fi un program greu, în primul rând prin prisma orelor de programare a partidelor. Primul joc va avea loc la ora 21:00, ora Spaniei,  iar al doilea la ora 16:00. Încercăm să luăm cele mai bune decizii pentru a reuși să facem față și ritmului unei asemenea competiții, dar și în ceea ce privește prospețimea. La echipa națională e greu să lucrezi partea fizică, dar avem un preparator care le va da jucătorilor tonusul necesar pentru competiție. Desigur, baza fizică a fost făcută la cluburi. Mai avem de lucru la omogenitatea liniilor de joc. Încercăm la primul meci să jucăm cu un număr mai mare de jucători, tocmai pentru a avea în continuare proaspețimea despre care aminteam mai devreme, dar și aici depinde mult cum decurge jocul în sine. Privim înainte cu optimism, chiar dacă știm cu toții că ne așteaptă meciuri de foc în compania celor mai bune echipe din Europa”, a spus Robert Lupu.

Articol de Adi Dobre