Federația Română de Fotbal a aprobat, în cadrul ședinței Comitetului Executiv din 16 aprilie 2026, modificări ale regulamentului de certificare pentru Campionatul Național Liga 2, respectiv de evaluare a condițiilor minime privind participarea la faza de play-off a campionatului național Liga 3.

În ceea ce privește campionatul național Liga 2, a fost adăugat alineatul 5 articolului 14,  Programul de dezvoltare a sectorului de juniori, cu privire la Clasificarea Academiilor de Fotbal din România după cum urmează:

a) Începând cu procesul de certificare pentru sezonul 2027-2028, scorul evaluării anuale a academiilor de copii și juniori ale cluburilor care participă la campionatul național Liga 2 trebuie să fie de minimum 50 de puncte. Acesta reiese din hotărârea definitivă a comisiilor de Clasificare a Academiilor de Fotbal din România;

b) În situația în care punctajul obținut este cuprins între 40 și 50 de puncte (40<=punctaj obținut<50), solicitantul certificatului de participare, participant la campionatul național Liga 2, trebuie să facă dovada că a achitat o penalitate financiară în cuantum de 55.000 lei până la data la care managerul de evaluare va trimite rapoartele finale către Secretarul General, conform art. 7, alin. 1;

c) Dacă punctajul obținut de către cluburile care participă la campionatul național Liga 2 este mai mic de 40 de puncte, atunci certificatul de participare la campionatul național Liga 2 va fi refuzat;

d) Pentru clarificare, la procesul de certificare pentru sezonul 2027-2028 se va prezenta hotărârea definitivă a comisiilor de Clasificare a Academiilor de Fotbal din România emisă în procesul de clasificare pentru sezonul 2027-2028.

Completare a regulamentului de evaluare a condițiilor minime privind participarea în faza de play-off a campionatului național Liga 3

De asemenea, alineatul 3 al articolului 15, Echipele de juniori, se modifică astfel:

3) În cadrul oricărei echipe de juniori trebuie să fie cel puțin 18 jucători legitimați, cu excepția echipelor sub 13 ani care trebuie să aibă un număr minim de 10 jucători legitimați. Începând cu evaluarea sezonului 2026-2027, una dintre cele 5 echipe de juniori trebuie să aibă legitimate cel puțin două junioare (fotbal mixt). Se va prezenta exportul cu vizele din Football Connect din sezonul 2026-2027. Totodată, se va prezenta un raport de meci din sezonul 2026-2027 pentru a dovedi participarea junioarelor.