
Echipa națională U20 a României, pregătită din acest sezon de Adrian Iencsi, va disputa primele meciuri din cadrul sezonului 2025-2026 al Elite League U20 în luna octombrie în compania reprezentativei similare a Cehiei.
Programul meciurilor:
- Vineri, 10 octombrie, ora 17:00 – România U20 – Cehia U20, Stadion „Concordia”, Chiajna – BILETE
- Luni, 13 octombrie, ora 17:00 – România U20 – Cehia U20, Centrul Național de Fotbal Buftea – BILETE
De miercuri, 24 septembrie, pot fi cumpărate bilete pentru dubla naționalei U20 în compania reprezentativei similare a Cehiei. Prețul unui tichet pentru un meci este de 10 lei. Biletele pot fi achiziționate online de pe platforma bilete.frf.ro sau din aplicația Tricolorii. În cadrul unei comenzi pot fi cumpărat maximum 4 bilete.
De asemenea, bilete pot fi cumpărate și fizic doar la primul meci, cel de la Chiajna, după următorul program:
- Vineri, 10 octombrie, între 12:00-17:30;
În ceea ce privește meciul 2, cel organizat la Centrul Național de Fotbal Buftea, tichetele de access pot fi achiziționate exclusive online.
Programul meciurilor pentru România U20 în sezonul curent:
- 10 octombrie 2025 – România – Cehia;
- 13 octombrie 2025 – România – Cehia;
- 14 noiembrie 2025 – Germania – România;
- 17 noiembrie 2025 – Portugalia – România;
- 27 martie 2026 – România – Polonia;
- 31 martie 2026 – Elveția – România.
În sezonul trecut, sub comanda lui Costin Curelea, România U20 a încheiat competiția pe locul 6, cu 7 puncte acumulate în 7 partide disputate.










