Are 26 de ani, abia împliniți în 27 iunie, și este originar din Borșa, Maramureș. A plecat din România în Italia alături de familia sa atunci când avea doar 8 ani. Primul său idol a fost Iker Casillas. A început cu fotbalul pe teren mare, dar viața i-a îndrumat pașii spre futsal.
Impresionați de calitățile sale, oficialii echipei Mantova, formație de primă ligă italiană de futsal, i-au propus primul contract de profesionist din viața sa. Deși e foarte legat de micuța localitate Olgiate Molgora, unde locuiește alături de părinți și își are toți prietenii, nu a putut refuza șansa de a apăra într-unul dintre cele mai tari campionate de futsal din lume. „Faptul că voi evolua la Mantova în Serie A e un vis devenit realitate”, spune el.
Marc Norbert Solosi mai are însă un vis, acela de a juca pentru naționala de futsal a României, pe ai cărei componenți îi știe foarte bine.
Chiar dacă a făcut școala în italiană, iar cu prietenii vorbește tot în limba lui Dante Alighieri, Marc Norbert Solosi nu și-a uitat originile. „Nici nu am cum! Acasă vorbim românește, în fiecare an vin la Borșa, unde am bunicii, unde încă mai am prieteni”, explică el.
„Dacă eu sunt fericit, atunci și părinții mei sunt fericiți”
– Marc, în primul rând felicitări pentru faptul că ai ajuns pe prima scenă a futsalului italian! Cum ai primit propunerea celor de la Mantova?
– Mulțumesc! Sunt foarte bucuros și mulțumit că voi putea juca în Serie A. Am primit propunerea cu emoție. Directorul celor de la Mantova a fost cel care m-a contactat și mi-a propus să semnez cu ei. Echipa e nouă, cu jucători abia veniți.
– Știu că ești foarte legat de viața din Olgiate Molgora, de familie. Cum ai decis totuși să pleci?
– Aveam și alte oferte, de la echipe din Serie A2, din Serie B, de aici din zona noastră. Să știți însă că Mantova nu e departe de Olgiate Molgora. Sunt, cred, cam două ore, așa că nu îmi va fi foarte greu.
– Părinții ce spun?
– Sunt foarte fericiți! Întotdeauna m-au susținut și mi-au spus că tot ceea ce mă mulțumește, îi mulțumește și pe ei, dacă eu sunt fericit, atunci și ei sunt fericiți!
– Când ai început să joci fotbal?
– Doar după sosirea în Italia am jucat fotbal organizat. Însă acasă, la Borșa, jucam cu ceilalți copii de vârsta mea. Țin minte că aveam un prieten care apăra incredibil. Deși jucam mai toate meciurile pe bitum, în curtea școlii sau pe stradă, el se arunca la fiecare minge! A fost cel care m-a inspirat în alegerea mea, a fost primul meu idol!
– Cum ai făcut trecerea de la fotbal la futsal?
– Aveam un prieten, jumătate italian, jumătate român, care juca futsal la Saints Pagnano și, într-o zi, m-a invitat la un antrenament. Antrenorul m-a plăcut și mi-a propus să rămân la echipă. Am tras tare, pentru că am avut multe de învățat eram mic. Am ajuns la echipa sub 21 de ani, apoi, cu timpul, am început să mă antrenez cu seniorii. Au trecut de la acel prim moment șase ani. Acum încep al șaptelea an de futsal!
– Îți pare rău că te-ai despărțit de Saints Pagnano?
– Nu puteam refuza oferta celor de la Mantova, deși m-am simțit extraordinar la Saints Pagnano, unde reușisem să formăm un grup unic. Acum însă sunt jucător profesionist, cu tot ce implică acest aspect.
„Marc-André ter Stegen, Manuel Neuer, Thibaut Courtois, Alisson”
– Ce portar te-a inspirat în cariera ta, în afară de prietenul de la Borșa, din copilărie?
– Iker Casillas. Mi-a plăcut foarte mult stilul său. Îmi plac, de asemenea, Marc-André ter Stegen, Manuel Neuer, Thibaut Courtois, Alisson. Toți au ceva din tehnica specifică futsalului. Antrenorii lor, probabil, îi pregătesc în mod special, folosindu-se și de elemente din futsal. Futsalul ajută foarte mult fotbalul pe teren mare, în primul rând prin îmbunătățirea tehnicii. Nu întâmplător cei mai buni dintre fotbaliștii brazilieni au început cu futsalul. Și în Italia, Juventus Torino acordă o atenție specială futsalului. Jucătorii vizionează meciuri de fotsal. Juventus are chiar o colaborare cu o echipă de futsal, L84 se numește. L84 are un Centru de Copii și Juniori renumit. Copiii de la L84 joacă frecvent meciuri de pregătire cu juniorii lui Juventus. Chiar și fiul lui Cristiano Ronaldo a jucat în astfel de partide.
– Ce abilități trebuie să aibă un portar de futsal?
– Repunerea balonului cu mâna e una dintre principalele calități. Nu trebuie să repui repede, ci precis. E o calitate nativă, cred. Și mă bucur că o am. Cel mai important la un portar de futsal e reprezentat de concentrare, de stăpânirea de sine, de sângele rece pe care trebuie să îl aibă pe toată durata unui meci. Unii spun că această calitate se antrenează, se perfecționează cu timpul. Eu cred că trebuie să te naști cu ea.
„Știu foarte multe despre futsalul românesc”
– Ai cetățenie italiană?
– Nu am cerut niciodată cetățenia italiană. O am doar pe cea română.
– Ți-ar plăcea să joci într-o bună zi pentru prima reprezentativă a României?
– Dacă mi-ar plăcea? Ar fi un vis. Ar fi un vis doar să mă antrenez cu naționala României. Pentru noi, naționala României, ca definiție, a fost mereu prezentă în viața noastră.
– Ce știi despre futsalul românesc?
– Sper să nu surprindă pe nimeni, dar știu foarte multe. Am un prieten bun, Nelu Timiș, care a jucat în Liga I, la Clujana Cluj. Am urmărit meciuri, mai ales pe cele ale echipei naționale. Îl știu pe domnul Robert Lupu, selecționerul României. Pe Felipe Oliveira, care a jucat în Italia, pe Savio, jucători foarte buni. Îi știu pe ambii portari de la națională, Toniță și Grigoraș. Pe frații Cristi și Florin Matei i-am știut la început doar din auzite. Mi-a povestit despre ei un spaniol, Mario Puertas Lopez, care a jucat o perioadă în România.
– Ce faci când nu joci futsal, când nu te antrenezi?
– Îmi place să alerg! Mă relaxează. Îmi place să merg pe munte cu prietenii. Îmi place muzica. Anul trecut am fost la Cluj, la Untold! Mi-a plăcut foarte mult.
– Bucătăria italiană sau cea românească?!
– Îmi place foarte mult bucătăria noastră. Când vin în țară, bunicii nu știu ce să ne mai gătească, sunt incredibili. Dacă le spun că îmi e poftă de ceva, îmi trimit din România, la pachet!
– Ce va face tatăl tău fără ajutorul venit din partea ta?
– Se va descurca, sunt sigur, chiar dacă are foarte mult de lucru! După ce am terminat liceul, am urmat trei ani cursurile unei școli pentru meserii. Așa am făcut școala de electricieni. Îmi place să-l ajut pe tata la treabă atunci când am timp, să-i dau o mână de ajutor. Acum va fi mai greu!
Articol de Adi Dobre
