Reprezentativa U21 a României continuă preliminariile pentru turneul final EURO 2027, urmând să întâlnească în luna martie naționalele din Kosovo și San Marino.

Programul tricolorilor:

  • Vineri, 27 martie, ora 20:00: Kosovo U21 – România U21 (Stadion Fadil Vokrri, Pristina)
  • Marți, 31 martie, ora 19:00: România U21 – San Marino U21 (Stadion „Eugen Popescu”, Târgoviște) – BILETE DISPONIBILE!!!

Ambele partide vor putea fi urmărite în direct pe PRO ARENA și VOYO.RO, dar și pe www.frf.tv, această ultimă opțiune fiind disponibilă doar pentru românii din afara țării!

La jumătatea preliminariilor, România ocupă locul 4 în grupa A de calificare pentru EURO 2027, cu 7 puncte, fiind la un punct în spatele celor din Kosovo, la trei puncte în urma Finlandei și la 8 puncte distanță de liderul Spania.

Turneul final din vara anului viitor va avea loc în Albania și Serbia.

Update 24.03: Din motive medicale, Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia) nu se va mai alătura lotului, urmând ca în locul lui să fie convocat Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia).

Lotul convocat de selecționerul Costin Curelea este următorul:

Portari
Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Rafael Munteanu (Farul Constanța), Adrian Frănculescu (Steaua București);

Fundași
Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia)David Maftei (Farul Constanța), Matteo Duțu (Dinamo), Ionuț Pop (Concordia Chiajna), Mario Tudose (CFC Argeș), Lisav Eissat (Maccabi Haifa | Israel), Andrei Borza (Rapid), Mark Țuțu (UTA Arad), Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia);

Mijlocași
Alexandru Musi (Dinamo), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), David Matei (Universitatea Craiova), Luca Băsceanu (Universitatea Craiova), Ștefan Bană (Oțelul Galați), Adrian Mazilu (Dinamo), Cristian Mihai (Dinamo), Alin Boțogan (Petrolul), Cătălin Vulturar (Rapid), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia);

Atacanți
Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).

Vezi aici lotul convocat de selecționerul Mircea Lucescu pentru meciurile din play-off-ul CM din luna martie!

Programul tricolorilor în calificările pentru EURO 2027

5 septembrie 2025: România – Kosovo 0-0

9 septembrie 2025: San Marino – România 0-2

14 octombrie 2025: România – Cipru 2-0

14 noiembrie 2025: Finlanda – România 2-0

18 noiembrie 2025: România – Spania 0-2

27 martie 2026, ora 20:00: Kosovo – România

31 martie 2026, ora 19:00: România – San Marino

25 septembrie 2026: Cipru – România

30 septembrie 2026: România – Finlanda

6 octombrie 2026: Spania – România