Duminică, 25 mai, stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște a fost gazda finalei Cupei de Tineret dintre Concordia Chiajna și Universitatea Craiova.
Partida a putut fi urmărită în exclusivitate pe FRF.tv, la fel ca toate finalele competițiilor de juniori din această perioadă. Programul transmisiunilor este disponibil aici.
Crează-ți cont GRATUIT pe www.frf.tv și descarcă aplicația din App Store / Google Play sau urmărește-ne pe aplicația FRF.tv de pe televizoarele Samsung!
Mai multe detalii despre finala de astăzi și despre cele două echipe am aflat din avancronica partidei, disponibilă aici.
După un început bun de partidă al ilfovenilor, cu ocazii importante la poarta apărată de Alexandru Glodean, Universitatea Craiova a reușit să preia controlul jocului și a deschis scorul prin Ștefan Bană, cu un șut puternic din afara careului, ajutat și de o deviere a unui adversar. Același Bană a majorat scorul în minutul 29, cu un șut plasat din interiorul careului, pentru ca Rareș Tomșa să stabilească scorul primei jumătăți a meciului, din penalty. Concordia Chiajna a reușit să marcheze în debutul celei de-a doua reprize, prin Lucian Iacovache, dintr-o lovitură liberă executată perfect. Ultimul gol al partidei a fost reușit de Robert Chifa, în minutul 90+3.
Cel mai bun jucător al finalei a fost ales jucătorul Universității, Robert Chifa.
Pentru Universitatea Craiova urmează duelul pentru trofeul Supercupei de Tineret, împotriva campioanei Ligii de Tineret, FCSB, pe 31 mai. Meciul se va juca pe terenul formației bucureștene.
Concordia Chiajna – Universitatea Craiova 1-4
Au marcat: Lucian Iacovache (53) / Ștefan Bană (16, 29), Rareș Tomșa (45-pen.), Robert Chifa (90+3)
Concordia Chiajna: 12. Munteanu – 19. Burlacu (4. Ifrim 63), 2. Vasile, 5. Dragomir, 14. Iancu – 22. Iacovache, 6. Iordan (21. Dima 55), 17. Mănică (10. Donea 74) – 8. Mocanu, 7. Bratu (9. Constantinescu 46), 11. Lungu (15. Pantale 74)
Antrenor: Mircea Claudiu Ionescu
Rezerve: 1. Berci – 3. Culda, 13. Dinache, 16. Bădițescu, 18. Radu
Universitatea Craiova: 22. Glodean – 2. Tică, 6. Lăpădătescu-cpt., 4. Gîrgel, 14. Pancu (5. Ciobanu 90+3) – 10. Tomșa, 8. Ristoiu, 21. Chifa – 23. Muntean (32. Călugărescu 46), 9. Ninaci, 11. Bană (13. Vaduva 90+3)
Antrenor: Corneliu Papură
Rezerve: 12. Costin – 3. Popescu, 7. Man, 24. Papură