Foto: sport.szekelyhon.ro

Liga I Fortuna la futsal a programat duminică, 11 septembrie, meciurile contând pentru etapa 2 a noului sezon.

A fost runda de debut pentru cele mai multe dintre formații, care nu au evoluat în prima etapă, atunci când s-a disputat doar partida Luceafărul Buzău – CFF Clujana Cluj (scor 6-1). Meciurile din prima etapă au fost amânate din cauza participării echipei naționale U19 la turneul final al Campionatului European.

Iată rezultatele etapei 2:

Duminică, 11 septembrie

ACS West Deva –  CS United Galaţi 1-6 (0-2)
Sala Sporturilor, Deva
Au marcat: Mimi Stoica (28) / Robert Crișan (9, 27), Octavian Cireș (13), Daniel Araujo (24), Pele (26), Petrișor Toniță (40)
Arbitri: Hanceariuc Bogdan (Iaşi), Darjan Liviu (Braşov); Mihalcut Andrei (Iaşi)
Observator: Kiuta Mihai (Braşov)

Campioana CS United Galați a debutat în noul sezon la Deva, dar nu împotriva rivalei Autobergamo Deva, ci împotriva nou-promovatei ACS West Deva. Trupa lui Florin Ignat nu i-a dat vreo șansă adeversarei, controlând în permanență partida și impunându-se în final cu scorul de 6-1. „Sunt mulțumit că am debutat cu dreptul. Era important și obligatoriu. Nu pot spune că ne-am temut de acest meci, dar l-am tratat cu seriozitate. West Deva are în componență câțiva jucători cu o experiență uluitoare. Băieții au fost admirabili, au dus la îndeplinire planul tactic, iar pentru asta îi felicit”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei United Galați.

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc –  CS Luceafarul Buzău 5-3 (2-2)
Sala Sporturilor, Odorheiu Secuiesc
Au marcat: Tankó Levente (8, 35), Balázsi Attila (15), Kedei Barna (33), Iszlai Richárd (38) / Ion Dumitru (6), Florin Dobre (20), Răzvan Crăciun (32)
Arbitri: Pentek Laurentiu (Oradea), Braşovean Cristian Cosmin (Cluj); Barlutiu Ovidiu Ciprian (Cluj)
Observator: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureş)

Meci spectaculos la Odorheiu Secuiesc, acolo unde gazdele de la FK, fără Andor Bálint – suspendat) au primit vizita echipei Luceafărul Buzău. Buzoienii au sosit în Harghita hotărâți să își vândă cât mai scump pielea în fața unei echipe ce pornea favorită. Și au reușit! Formația pregătită de Marius Cozma a fost cea care a deschis scorul, a egalat la „2” și a condus cu 3-2! Cu un un lot întărit în această vară, FK Odorheiu Secuiesc a reușit în cele din urmă să întoarcă soarta partidei și să învingă.

„Meciul a fost unul aprig disputat. Luceafărul a reușit un meci bun, a condus, dar, din păcate, nu reușim să gestionăm finalurile de meci, astfel în ultimele patru minute am încasat două goluri… Pe oboseală, pe lipsă de concentrare. Din păcate nici de această dată nu am reușit să aducem puncte de la Odorheiu Secuiesc, în ciuda meciului bun prestat de echipa noastră. Asta este, mergem înainte”, a spus Iulian Trăsnea, președintele echipei Luceafărul Buzău.

ACS Autobergamo Deva – CSF CFR 1933 Timișoara 1-2 (0-1)
Sala Sporturilor, Deva
Au marcat: Norbert Tifan (39) / Valentin Ilaș (4), Andres Mora Bedoya (40)
Arbitri: Gunciu Roberto Florentin (Popeşti-Leordeni), Boharu Predescu Ionel (Buftea); Popescu Constantin Daniel (Ţicleni)
Observator: Ivanescu Marian (Bucureşti)

Meci dramatic la Deva, în cea de-a doua partidă găzduită dumninică de Sala Sporturilor din localitate. Oaspeții de la CFR Timișoara au reușit să se impună pe terenul vicecampioanei României cu 2-1 printr-un gol marcat în ultimele secunde ale partidei de debutantul Andres Mora Bedoya. Partida a consemnat și revenirea pe parchet a fostului mare internațional Robert Lupu! Antrenorul-jucător al echipei CFR Timișoara și selecționer al naționalei U19 a României, Robert Lupu va împlini 40 de ani la 28 octombrie.

„Nu credeam că vom asista la un meci de o asemenea intensitate și atât de bun. Un câștig pentru publicul prezent la sală. Finalul a fost neașteptat, ei egalând cu un minut și puțin înainte de final. Cei de la Deva s-au dăruit, noi la fel, a fost un meci foarte bun”, a spus Robert Lupu.

„A fost un meci de care pe care! Din păcate au învins cei din Timișoara, cu golul victoriei marcat cu două secunde înainte de final… A fost o primă repriză mai buna pentru ei, urmata de o a doua cu ratări mari în contul nostru. Am pierdut pe mari greșeli defensive. Aș vrea să remarc numărul mare de spectatori, aproximativ 600, cărora le mulțumim pentru susținere. Și să nbu uităm că s-a întrat pe baza de bilet! Vom încerca să le oferim fanilor și victorii în viitor cu toate că lotul nostru nu mai are anvergura din anii trecuți”, a spus Dorin Popa, președintele echipei Autobergamo Deva.

Echipa CFF Clujana Cluj a stat în această rundă

Etapa viitoare:

Sâmbătă, 24 septembrie

CSF CFR 1933 Timișoara – ACS West Deva

CS United Galați – CFF Clujana Cluj

CS Luceafărul Buzău – ACS Autobergamo Deva

– echipa Futsal Klub Odorheiu Secuiesc va sta în această etapă

Articol de Adi Dobre