Foto: Sportul Ilustrat

Liga I Futsal Fortuna găzduiește astăzi, joi, 29 septembrie, de la ora 19:00, confruntarea dintre CS United Galați și CFR Timișoara, meci-restanță din prima etapă a noului sezon.

Partida dintre United și CFR se va disputa la Sala „Danubius” din Brăila, „terenul” gălățenilor, Sala Sporturilor „Dunărea”, fiind indisponibil pentru schimbarea suprafeței de joc. Va fi a doua partidă consecutivă pe care trupa lui Florin Ignat o va disputa la Brăila, după meciul cu CFF Clujana Cluj din week-end. Faptul că United joacă la Brăila, nu pare să îi deranjeze pe gălățeni.

„Am fost primiți foarte bine la Brăila, așa că nu ar trebui să fie neapărat un dezavantaj, dar ne dorim să jucăm în fața publicului nostru cât mai curând posibil”, a explicat Florin Ignat, care a continuat: „Ne așteaptă un meci foarte dificil în primul rând pentru că întâlnim un adversar rănit. Timișoara s-a întărit față de sezonul trecut și sunt sigur că vine la Brăila hotărâtă să obțină un rezultat pozitv. Noi suntem în creștere, ceea ce reprezintă cel mai important amănunt. Am început cu două victorii, asta e bine, și vrem să continuăm în același ritm. Se anunță a fi un sezon extrem de echilibrat, după cum s-a văzut și în ultimele rezultate. Sunt mai multe echipe bune, iar CFR Timișoara este una dintre ele”.

Campioana României s-a instalat deja în fruntea clasamentului, cu punctaj maxim după victoriile cu West Deva, scor 6-1, și CFF Clujana Cluj, scor 9-0. CFR Timișoara a debutat cu dreptul în noul sezon, succes în deplasare cu Autobergamo Deva, vicecampioana României, scor 2-1, dar a pierdut surprinzător în runda următoare, 2-4 pe teren propriu cu nou-promovata West Deva. Bănățenii vor să facă uitat eșecul din week-end cu un rezultat bun la Brăila.

United Galați – CFR Timișoara, Sala Danubius, Brăila
Arbitri: Deaconu Laurențiu (Berceni), Boharu Predescu Ionel (Buftea); Gunciu Roberto Florentin (Popeşti Leordeni)
Observator: Gherman Gabriel (Bucureşti)

Mâine, vineri, 30 septembrie, ora 18:00, Liga I Futsal Fortuna programează o nouă partidă interesantă. Este vorba despre meciul FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva, meci-restanță din aceeași etapă întâi.

Trupa lui Jakab Zoltan a disputat un singur meci în acest sezon, tot pe teren propriu, 5-3 cu Luceafărul Buzău în etapa a doua. În week-end-ul trecut, gruparea harghiteană a stat.

După eșecul din meciul de debut în noul sezon, 1-2 pe teren propriu cu CFR Timișoara, Autobergamo Deva s-a revanșat în runda următoare. Echipa lui Adrian Moț s-a impus în deplasarea de la Buzău cu Luceafărul, scor 4-2, la capătul unui meci deosebit de spectaculos.

FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva, Sala Sporturilor, Odorheiu Secuiesc
Arbitri: Chița Liviu (Piteşti), Trașcă Marius (Piteşti); Dârjan Liviu (Braşov)
Observator: Șandru Ilie (Piteşti)