Valentin Mihăilă a fost jucătorul finalei Ligii Elitelor U17 din 2017

Începând din sezonul 2015/16, Liga Elitelor U17 a devenit o platformă a tinerelor talente, oferind fotbaliști de calitate la cluburi din străinătate, în L1 și L2, dar și la loturile naționale.

Parcurgând loturile tuturor semifinalistelor Ligii Elitelor U17 din sezonul 2015/16 și până în prezent, se remarcă zeci de jucători pe care azi îi regăsim la nivelul primelor eșaloane din fotbalul românesc. O parte dintre ei au făcut chiar saltul spre cluburi din fotbalul european mare, iar cei mai mulți sunt prezențe constante în loturile naționale.

Exercițiul alcătuirii unui lot imaginar cu toate aceste talente este extrem de dificil. Dar pentru că e vorba de un lot ideal, ne-am permis să îl extindem la 34 de nume. Iată cum arată, pe posturi, configurația acestuia, la fiecare fotbalist fiind menționat atât clubul la care era legitimat în Liga Elitelor U17, cât și clubul actual.

Portari: Vlad (Craiova/FCSB), Chindriș (Ardealul/Unirea Dej)

Fundași: R. Grigore (Dinamo), Neciu (Viitorul/Botoșani), Boboc (Viitorul/Farul), Borța (Craiova/Chiajna), Screciu (Craiova), Giafer (Dinamo), Al. Georgescu (Viitorul/Farul), D. Grosu (Viitorul/Farul).

Mijlocași: Longher (Dinamo/Clinceni), T. Băluță (Viitorul/Brighton), Mățan (Viitorul/Columbus Crew), Itu (Viitorul/Dinamo), Buzan (Craiova/Hermannstadt), Pacionel (Craiova/CSA Steaua), Al. Ilie (Ardealul/Voluntari), Cordea (Ardealul/FCSB), Tucaliuc (Viitorul/Petrolul), G. Crețu (Dinamo), Mihăilă (Craiova/Parma), Grameni (Viitorul/Farul), Baiaram (Craiova), Pitu (Viitorul/Farul), Matiș (Viitorul/Chindia), Mustacă (Viitorul/Unirea Slobozia), Buta (Viitorul/Farul), Bodișteanu (Viitorul/Farul).

Atacanți: Drăguș (Viitorul/Standard Liege), Markovic (Craiova), Andronic (Ardealul/CFR Cluj), Măgureanu (Dinamo), Nițu (Craiova/Gaz Metan), L. Munteanu (Viitorul/Fiorentina).

Din 2015 până în prezent, FRF a investit peste 1 milion de euro în implementarea conceptului Liga Elitelor. Această sumă rezultă din organizarea și finanțarea edițiilor Liga Elitelor U17 și U19, plus Cupa României și Supercupa României U17 și U19, din patru sezoane complete, alături de un sezon Liga Elitelor U15 (2018/19). Cea mai nouă competiție implementată este Liga Elitelor U16.

DESCOPERĂ MÂINE PE FRF.RO LOTUL DE VIS AL LIGII ELITELOR U19 ALL-TIME!