Foto: academiahagi.ro

Aflată la prima ediție, cea mai nouă competiție dedicată tinerelor talente din fotbalul românesc e gata de un bilanț intermediar.

În noua competiție FRF, Liga de Tineret, participă cele mai bune 24 de echipe din Clasificarea Academiilor și evluează jucători Under 18, cu posibilitatea de a putea folosi trei fotbaliști peste limita de vârstă, dar fără a depăși categoria Under 21.

  • Cele 24 de formații sunt împărțite în două serii de câte 12 echipe și în sezonul regular se vor disputa 11 etape, jucând fiecare cu fiecare în sistem tur. S-au disputat până acum 6 etape, așadar am ajuns la jumătate, dar există și o partidă restantă.
  • Cele mai bine 6 echipe clasate se vor califica în play-off, iar celelalte 6 vor evolua în play-out. În play-off și play-out se vor disputa 10 etape, în sistem tur-retur.
  • Primele două formații din clasament la finalul play-off-ului, din fiecare serie, se vor califica la turneul final, unde vor avea loc semifinalele și finala competiției.
  • Campioana Ligii de Tineret va reprezenta România în UEFA Youth League.

Cifrele începutului de sezon în Liga Elitelor

După 6 runde din fiecare serie, cu mențiunea că partida Farul Constanța – FCSB (Seria Est) a fost amânată pentru 5 octombrie, putem trage deja primele concluzii interesante pe baza performanțelor formațiilor angrenate.

  • 3 echipe nu au cunoscut înfrângerea până acum, UTA Arad, Farul și FCSB, cu ultimele două jucând însă meci direct contând pentru etapa 6.
  • 0,6 goluri încasate pe meci e media cea mai bune defensive (Farul, locul 2 în Seria Est), urmată de 0,8, media celor de la UTA, lideri în Seria Vest
  • La polul opus se află LPS Iolanda Balaș Soter Buzău, cu 4,6 goluri primite / meci, împreună cu Politehnica Iași, 3,8 goluri încasate în medie.
  • 11 goluri s-au înscris până acum cel mai mult într-un meci, iar asta s-a întâmplat de două ori, în Seria Est! Poli Iași – FCSB 3-8 și FCSB – LPS Buzău 9-2
  • 5,8 goluri marcate pe meci este media celui mai bun atac și aparține, cumva firesc celor de mai sus, formației FCSB. E urmată de aceeași UTA, cu 3,1 reușite pe meci.
  • 0 victorii și zero puncte are Csikszereda Miercurea Ciuc, ultima câștigătoare a Ligii Elitelor U19!, reușind să marcheze un singur gol. E singura formație fără victorie.
  • 100% e procentajul partidelor în care s-a marcat până acum! Niciun meci încheiat 0-0 în 6 etape, în ambele Serii! De altfel, și numărul remizelor este unul scăzut.