Foto: Costel Șerban (www.academia-uta.ro)

Etapa cu numărul 8 din sezonul regular al Ligii de Tineret a avut loc ieri, 9 octombrie. Doar 3 runde au mai rămas de disputat, iar calculele echipelor pentru un loc în play-off sunt tot mai strânse.

Rapid a primit pe teren propriu vizita liderului, Farul Constanța. Giuelștenii și-au asigurat cele 3 puncte și calificarea matematică în play-off prin dubla fundașului central, Robert Bădescu. Acest a punctat mai întâi în minutul 39, după ce a reluat în poartă o centrare venită din corner, golul de 2-1 venind la ultima fază a jocului, în minutul 90+4, tot ca urmare a unei lovituri de colț. Cu acest succes, Rapid trece pe primul loc în clasament, la egalitate cu Farul, giuleștenii având un un număr mai mare de goluri marcate decât constănțenii.

A fost o săptămână dificilă pentru FCSB în Liga de Tineret. După eșecul cu 2-0 de la mijlocul săptămânii împotriva celor de la Farul, FCSB a pierdut și pe terenul celor de la CSA Steaua, scor 2-1. Marius Ioniță și Teodor Erhan, prin golurile marcate în minutele 3 și 86, au adus victoria pentru CSA Steaua, bucureștenii fiind aproape de prezența în play-off în urma acestui succes. În etapa următoare, FCSB primește vizita ocupantei locului 4, ACS Sport Team, formație ce a câștigat cu scorul de 6-2 duelul cu Concordia Chiajna din această etapă. CSA Steaua se va deplasa la Botoșani pentru duelul cu formația locală. AFC Botoșani a pierdut cu 5-0 meciul cu Voluntari jucat în această etapă și ocupă penultimul loc al clasamentului, cu doar 3 puncte.

Rezultatele etapei – Seria EST

Duminică, 9 octombrie

FC Rapid 1923 – Farul Constanța 2-1

FC Voluntari – AFC Botoșani 5-0

CSA Steaua – FCSB 2-1

ACS Sport Team – Concordia Chiajna 6-2

SC Dinamo 1948 – LPS Buzău 5-0

ACS Petrolul 52 – Politehnica Iași 1-1

Clasament – Seria EST

  1. FC Rapid 1923 19p.
  2. Farul Constanța 19p.
  3. FCSB 18p.
  4. ACS Sport Team 14p.
  5. CSA Steaua 14p.
  6. ACS Petrolul 52 13p.
  7. FC Voluntari 11p.
  8. SC Dinamo 1948 8p.
  9. Concordia Chiajna 8p.
  10. Politehnica Iași 6p.
  11. AFC Botoșani 3p.
  12. LPS Buzău 3p.

Etapa a 8-a a sezonului regular din seria de vest a totalizat un număr de 31 de goluri marcate, egalând recordul din prima etapă a Ligii de Tineret. În derby-ul rundei, ocupantele primelor două locuri la startul etapei, UTA Arad și CFR Cluj, s-au întâlnit pe stadionul „Motorul” din Arad. Arădenii s-au impus cu un categoric 8-1 și s-au calificat matematic în play-off-ul competiției. La pauza meciului, scorul era deja 3-0 pentru UTA după reușitele lui Patrick Andreaș, Robert Ronai și Rareș Pop. Răzvan Ristin, Alex Mitu, același Patrick Andreaș, Ahmed Ekmekci și un autogol al clujenilor au făcut ca tabela să arata 8-1 la finalul celor 90 de minute!

În derby-ul local din această etapă, Universitatea Cluj a primit vizita celor de la ACS Viitorul Cluj. Oaspeții s-au impus cu 2-0 și au urcat până pe locul 3 în clasament. Universitatea a coborât până pe locul 6 în urma acestui eșesc, ultima poziție ce asigură prezența în play-off.

Ripensia Timișoara a profitat de rezultatele înregistrate în această rundă și, grație succesului cu cei de la Campionii FC Argeș, urcă pe locul secund în clasament, cu 17 puncte. Rareș Butnărașu a adus victoria timișorenilor cu golul său și Ripensia este la un pas de play-off, cu 3 etape rămase de jucat.

Cele mai multe goluri ale etapei s-au marcat în partida dintre Universitatea Craiova și Kids Tâmpa Brașov, scor final 10-0 pentru craioveni! Cu acest succes, Universitatea urcă pe locul 4 în clasament, cu 14 puncte acumulate.

Rezultatele etapei – Seria VEST

Duminică, 9 octombrie

Universitatea Cluj – ACS Viitorul Cluj 0-2

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Politehnica Timișoara 2-2

Ripensia Timișoara – Campionii FC Argeș 1-0

Universitatea Craiova – Kids Tâmpa Brașov 10-0

UTA Arad – CFR Cluj 8-1

AFK Csikszereda – LPS Banatul Timișoara 3-2

Clasament – Seria VEST

  1. UTA Arad 20p.
  2. Ripensia Timișoara 17p.
  3. ACS Viitorul Cluj 15p.
  4. Universitatea Craiova 14p.
  5. CFR Cluj 14p.
  6. Universitatea Cluj 13p.
  7. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 11p.
  8. Campionii FC Argeș 10p.
  9. Politehnica Timișoara 10p.
  10. AFK Csikszereda 6p.
  11. LPS Banatul Timișoara 4p.
  12. Kids Tâmpa Brașov 3p.