Foto: www.academiahagi.ro

Ieri, 13 noiembrie, au avut loc meciurile din cadrul etapei a 2-a din play-off-ul / play-out-ul Ligii de Tineret. În urma rezultatelor înregistrate, FCSB și UTA se află pe primele poziții în play-off-urile celor două serii, la finalul acestei runde.

Farul Constanța și-a luat revanșa în fața Rapidului după eșecul din sezonul regular, 1-2 pe terenul giuleștenilor. În meciul din play-off, constănțenii s-au impus cu 1-0 printr-un gol venit aproape de finalul meciului, semnat de Patrick Dulcea. Cu acest succes, Farul face 29 de puncte, cu 2 mai puține decât ocupanta primului loc, FCSB, dar și cu o partidă mai puțin jucată. Etapa următoare programează și derby-ul primelor două clasate, FCSB și Farul urmând să joace la nici două săptămâni distanță de duelul din Cupa de Tineret, câștigat de bucureșteni cu 2-1. FCSB a câștigat la limită duelul din deplasare cu Petrolul din această etapă, scor 2-1.

CSA Steaua a pierdut un nou meci, de această dată în deplasare pe terenul celor de la Sport Team, scor 0-1, după ce în prima etapă din play-off au pierdut și pe terenul celor de la FCSB, scor 0-3. Între aceste două meciuri de campionat, Steaua a pierdut și meciul de debut din grupele Cupei de Tineret în fața celor de la AFC Botoșani, scor 0-2. La finalul acestei runde, formația din Ghencea ocupă locul 6 în clasamentul play-off-ului seriei de est, cu 19 puncte, la egalitate cu adversara din etapa următoare, Petrolul.

După un start nefavorabil în play-off, 0-0 pe teren propriu cu Viitorul Cluj, și prima înfrângere din acest sezon, venită în grupele Cupei de Tineret, 3-4 cu același adversar din Cluj, UTA Arad a reușit să se impună în duelul cu Ripensia Timișoara, scor 2-0, goluri semnate de Ahmed Ekmekci și Raul Popa. Pentru arădeni urmează derby-ul cu Universitatea Craiova, ocupanta locului secund în acest moment. Craiovenii au remizat din nou în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, scor 0-0, fiind al treilea rezultat de egalitate între cele două formații din acest sezon.

ACS Viitorul Cluj continuă forma bună arătată de la momentul accederii în play-off și își trece în cont o nouă victorie, de această dată în fața celor de la CFR Cluj, scor 3-1, același scor cu care CFR-ul se impunea în meciul din sezonul regular. În runda următoare, Viitorul Cluj va juca în deplasare la Ripensia Timișoara, în timp ce CFR Cluj va primi pe teren propriu vizita covăsnenilor de la Sepsi. Duelul pentru locul secund în play-off-ul seriei de vest este unul strâns, cele 5 formații fiind separate de doar 5 puncte!

REZULTATELE ETAPEI a II-a – PLAY-OFF

SERIA EST

ACS Sport Team – CSA Steaua 1-0

ACS Petrolul 52 – FCSB 1-2

Farul Constanța – FC Rapid 1923 1-0

Clasamentul din play-off-ul seriei de est poate fi găsit aici.

SERIA VEST

ACS Viitorul Cluj – CFR Cluj 3-1

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova 0-0

UTA Arad – Ripensia Timișoara 2-0

Clasamentul din play-off-ul seriei de vest poate fi găsit aici.

REZULTATELE ETAPEI a II-a – PLAY-OUT

SERIA EST

LPS Buzău – Concordia Chiajna 0-1

AFC Botoșani – FC Voluntari 3-1

Politehnica Iași – Dinamo 4-3

Clasamentul din play-out-ul seriei de est poate fi găsit aici.

SERIA VEST

Campionii FC Argeș – Politehnica Timișoara 3-1

AFK Csikszereda – LPS Banatul Timișoara 1-0

Kids Tâmpa Brașov – Universitatea Cluj 2-0

Clasamentul din play-out-ul seriei de vest poate fi găsit aici.